Noi in Spania
 
alexandriongroup

Anul centenar, celebrat în Salamanca printr-un spectacol de muzică populară și dansuri tradiționale românești

zoom Anul centenar, celebrat în Salamanca printr-un spectacol de muzică populară și dansuri tradiționale românești

7 iunie 2018

Cu ocazia Centenarului Marii Uniri a României, Parohia Ortodoxă Română din Salamanca a organizat un spectacol de muzică populară și dansuri tradiționale românești.

Evenimentul, ce a avut loc pe 3 iunie, a fost organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, împreună cu Parohia Ortodoxă Română din Salamanca, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la București, cu Binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Acest spectacol se află la cea de a treia ediție, ne-a informat preotul paroh Ilie Emanuel Cojocaru Vlad, într-un comunicat. 

În cuvântul de deschidere, Vlad Costin Condrea, reprezentantul Institutului Cultural Român de la București, a reafirmat sprijinul pe care instituția îl oferă pentru păstrarea tradițiilor și promovarea folclorului autentic.

Evenimentul a avut loc în sala auditoriului Calatrava, din cadrul Episcopiei Romano-Catolice din Salamanca, și s-a bucurat de participarea îndrăgiților artiști Ștefania Rareș, Floarea Calotă, Dinu Iancu Sălăjanu și grupul de dansuri populare a Parohiei Ortodoxe Române din Valdemoro (Madrid).

Sala a fost neîncăpătoare datorită numărului mare de români rezidenți în Salamanca și nu numai, dovedindu-se încă o dată că aceștia se simt mai aproape de casă, ori de câte ori au ocazia să aibă în fața lor artiști care le țin viu spiritul românesc.

Reacțiile publicului au fost mai mult decât sugestive, aceștia aplaudând minute în șir fiecare moment al spectacolului și dansând pe fiecare melodie interpretată de artiști.

„Aveam nevoie de un astfel de eveniment, prin care să ne readucem aminte de țară și de folclor. Îi mulțumim părintelui paroh Ilie Emanuel Cojocaru Vlad, dar și doamnei preotese Ionela Simona Cojocaru Vlad, pentru implicare și organizarea celei de a treia ediție a spectacolului. De oriunde am fi din România sau oriunde am fi în Spania, folclorul ne unește”, a spus unul dintre cei prezenți la spectacol.

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: