Noi in Spania
 
alexandriongroup

O profesoară de limbă, cultură și civilizație românească din Madrid, decorată de Președintele României

zoom O profesoară de limbă, cultură și civilizație românească din Madrid, decorată de Președintele României

6 septembrie 2018

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, cu prilejul Zilei Limbii Române, decretele de decorare a mai multor personalități și instituții de învățământ de peste hotare, a informat Biroul de Presă al Președinției.

La 30 august, Președintele României a susținut la Palatul Cotroceni o alocuțiune în cadrul ceremoniei de decorare a unor profesori și instituții de învățământ din diaspora, cu ocazia Zilei Limbii Române:

„În anul în care celebrăm Centenarul, Ziua Limbii Române, pe care o sărbătorim în mod oficial la 31 august, are o încărcătură emoțională deosebită. Limba română a reprezentat unul dintre pilonii pe care s-a bazat înfăptuirea Marii Uniri și a rămas liantul cultural și spiritual care ne leagă de România, indiferent unde ne aflăm, în țară sau în afara granițelor.

Emil Cioran spunea, de altfel, că noi, citez, «nu trăim într-o țară, ci într-o limbă», considerând, pe bună dreptate, că limba este adevărata patrie a fiecărui om”.

Președintele României a declarat că a dorit să evidențieze încă o dată meritele acelor persoane și instituții care au făcut eforturi însemnate pentru a menține vie limba română peste hotare.

Profesorilor de limba română din străinătate și reprezentanților instituțiilor care susțin învățarea limbii noastre în afara țării le-a spus: „Sunteți cei care insuflați tinerelor generații dragostea de țară, păstrând, prin intermediul limbii, legătura esențială cu România. Totodată, datorită dumneavoastră, cetățenii străini au acces la limba și la cultura noastră. Predarea și învățarea limbii române, ca limbă maternă sau străină, sunt instrumentele principale de transmitere a identității și valorilor românești.

Vă felicit pe toți pentru oportunitățile pe care le creați pentru românii din afara țării, prin organizarea de întâlniri periodice, care au devenit o parte importantă și apreciată a vieții în comunitățile de români de pretutindeni”.

Astfel, în semn de apreciere pentru contribuția personală avută la promovarea și conservarea educației în limba română, pentru dăruirea cu care s-a implicat în menținerea identității culturale în rândul comunităților românești din diaspora, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria F – „Promovarea culturii”, profesoarei de limbă, cultură și civilizație românească Maria Mihaiela Marton, din Madrid, între alți specialiști decorați. 

Președintele țării noastre a declarat: „Ca dascăl, iubesc școala și știu că ea modelează caractere și dezvoltă personalitatea, sădind în suflete și în minți acele valori și virtuți care fac o societate puternică și prosperă, așa cum îmi doresc să fie România.

O școală performantă, cu dascăli dedicați, formează oameni demni și corecți, care lasă în urma lor o lume mai bună”.

Klaus Iohannis a spus că „acestea sunt și câteva dintre motivele pentru care am inițiat proiectul «România Educată», prin care îmi doresc să promovăm un sistem de educație bazat pe valori și pe o viziune clară, cu un parcurs predictibil pentru toți copiii.

Doar astfel le permitem copiilor să-și atingă întregul potențial și să contribuie, cu talentul și munca lor, la dezvoltarea unei societăți din care să nu ne mai dorim să plecăm ci, dimpotrivă, în care să năzuim să ne întoarcem cât mai grabnic. O societate care să-i prețuiască pe cei care folosesc corect limba română, apreciind și respectând tot ce ne leagă de bogata noastră moștenire culturală”.

La finalul alocuțiunii, președintele României a transmis „un călduros «La mulți ani!» tuturor celor care simt și vorbesc românește, indiferent dacă se află în țară sau în afara granițelor ei”.

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: