Noi in Spania
 
alexandriongroup

Se modifică legislația electorală: votul în străinătate, trei zile; vot prin corespondenţă, vot anticipat, prelungirea orei de vot

zoom Se modifică legislația electorală: votul în străinătate, trei zile; vot prin corespondenţă, vot anticipat, prelungirea orei de vot

4 iulie 2019

Senatul a adoptat, pe 1 iulie, proiectul legislativ în materie electorală care prevede ca votul în străinătate să se desfăşoare pe parcursul a trei zile, iar alegătorii care au stat la coadă până la ora 21.00, când se închid secţiile de vot, să poată vota până la ora 23.59.

Propunerea legislativă a fost adoptată, în procedură de urgenţă, cu 75 de voturi „pentru”, 0 „împotrivă” şi 9 abţineri. Votul a fost reluat deoarece nu se întrunise iniţial numărul de voturi necesare pentru ca proiectul de lege să fie adoptat. La primul votul au fost doar 68 de voturi, din necesarul de 69 de voturi pentru adoptare. De asemenea, înaintea adoptării proiectului de lege raportul cu amendamente admise a fost adoptat cu 69 „pentru”, unul „contra” şi 10 abţineri.

UDMR s-a pronunţat prin liderul grupului senatorilor împotriva reluării votului pe iniţiativa legislativă, cum Uniunea a fost şi împotriva punerii proiectului pe ordinea de zi.

În timp ce Senatul vota proiectul, Camera Deputaţilor a suspendat plenul pentru a putea dezbate şi vota, decizional, iniţiativa privind votul în Diaspora.

Astfel, românii din străinătate vor vota pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă şi duminică.

Legislaţia a fost completată, astfel încât alegătorii care vor fi prezenţi la coadă la închiderea secţiei de vot, respectiv ora 21.00, să poată vota până la ora 23.59.

„La ora 21.00 preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului de vot. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot. Doi membri desemnaţi de biroul electoral al secţiei de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21.00 dacă în afara sediului secţiei de votare se află alegători care aşteaptă să îşi exercite dreptul de vot şi constată şi monitorizează ordinea în care aceştia au acces în localul de vot. Alegătorii aflaţi în situaţiile prevăzute pot vota până cel mult la ora 23.59”, potrivit modificării aduse articolului 46 din Legea 334/2006 .

O altă modificare vizează introducerea votului prin corespondenţă şi pentru alegerile prezidenţiale. De asemenea, a fost simplificat procesul de vot prin automatizarea listelor suplimentare.

Actul normativ introduce şi obligaţia Ministerului de Externe de a solicita date despre numărul românilor din Diaspora.

Proiectul legislativ prevede, de asemenea, că alegătorii vor putea susţine mai mulţi candidaţi.

„Candidaturile propuse de partidele şi de alianţele politice, precum şi candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin 200.000 de alegători. Un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi”, prevede modificarea adusă articolului 4.

În legea în vigoare, un alegător putea susţine un singur candidat.

Senatul a adoptat proiectul legislativ, în procedură de urgență, în calitate de prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Articolul 8 al legii a fost modificat astfel încât „începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri pentru preşedintele României, la termen şi până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul care doreşte să voteze în străinătate la alegerile pentru preşedintele României să se poată înregistra în registrul electoral ca alegător în străinătate prin intermediul unui formular on-line aflat pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP), în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate”.

Pentru a vota prin corespondenţă, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondenţă, alegătorii sunt înscrişi în listele electorale permanente din străinătate, listele se întocmesc de AEP în format electronic şi sunt puse la dispoziţia Biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate, se menţionează în articolul 8 al legii, în forma stabilită de parlamentarii comisiei.

Potrivit preşedintelui comisiei, Dorin Bădulescu, s-au modificat anumite perioade de timp pentru a se putea încadra în termenele pentru votul prin corespondenţă. Astfel, proiectul stipulează că cel puţin cu 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre. În forma legii aflată în vigoare, termenul era de 60 de zile.

Un alt articol modificat (articolul 23) se referă la faptul că numărul membrilor Biroului electoral, dacă este insuficient, poate fi suplimentat cu personalul ambasadei sau cu români cu domiciliul în străinătate.

„Preşedintele Biroului Electoral al unei secţii de votare din străinătate, dacă constată că în ziua sau preziua votului numărul membrilor Biroului Electoral este insuficient, poate suplimenta numărul membrilor Biroului din personalul ambasadei sau dintre românii cu domiciliul în străinătate, astfel încât să evităm subdimensionarea birourilor secţiilor de votare din străinătate, ceea ce mi se pare o idee foarte bună”, a susţinut Bădulescu.

 

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: