Noi in Spania
 

Am votat cu energie și speranță

zoom Am votat cu energie și speranță

21 noiembrie 2019

„Cu gânduri pozitive”, „cu toată energia și cu toată speranța”, „pentru binele României și pentru prosperitatea românilor”, „pentru o Românie mai dreaptă”, „pentru o Românie normală” au votat, între altele, cei 89.085 de cetățeni români care și-au exercitat dreptul de vot în cele 143 de secții de vot din Spania la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 8, 9 și 10 noiembrie.  

Faptul că se votează în trei zile mi se pare o inițiativă foarte bună, pentru că avem timp să votăm, nu mai stăm la cozi. Ai venit, ai votat, și-ai plecat acasă. Am avut nevoie de un minut! Mi se pare o idee foarte bună, să continue așa!”, ne-a spus Daniela Turlea, care a votat în municipiul madrilen Fuenlabrada.

Plăcut surprinsă de buna organizare a acestor alegeri a fost și Artemiza Bleoju, o doamnă de 62 de ani care la alegerile și referendumul de pe 26 mai a stat la rând șase ore ca să voteze. „Și atunci, și acum am votat pentru binele României și pentru prosperitatea românilor”, ne-a declarat.

Cei mai mulți votanți (pe liste suplimentare și prin corespondență) din Spania s-au înregistrat la secția 748, organizată la Consulatul României la Castellón de la Plana: 2.381. Peste 1.000 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot la secția 750, tot din Castellón de la Plana, de la Antigua Estación de Ferrocarril del Norte: 1.610; la cele două secții organizate la Secţia Consulară a Ambasadei României la Madrid: 1.961, respectiv, 1.255;  cele două secții de vot din Coslada: 1.792, respectiv 1.147; secția 635, din Alcalá de Henares: 1.270;  cele două secții de vot din Arganda del Rey: 1.094, respectiv 1.152; San Fernando de Henares: 1.156; secția 640, din Torrejon de Ardoz: 1.003; Móstoles: 1.033;  secțiile 667 și 665 din Barcelona: 1.075, respectiv 1.100; la fiecare dintre cele două secții de vot care au fost în Lleida: 1.063, respectiv 1.060; Ibiza: 1.226; Guadalajara: 1.074; Sabadell: 1.053; Girona: 1.032; secția 718, din Zaragoza: 1.006.

Cei mai puțini votanți s-au înregistrat la cele două secții de vot organizate la Centro Cultural El Pozo del Tio Raimundo  din Madrid: 63, respectiv 90; cele două secții care au fost la Camara de Comercio din Madrid: 79, respectiv 91;  secția de vot din Sevilla: 80.

În ceea ce privește vârsta cetățenilor români care au votat în Spania în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, între 18 și 24 de ani au avut 2.318 bărbați români și 2.642 de femei; 25-34 de ani: 8.212 bărbați, 9.379 femei; 35-44 de ani: 15.728 bărbați, 13.619 femei; 45-64 de ani: 18.203 bărbați, 16.668 femei; peste 65 de ani: 1.040 bărbați, 1.276 femei.

În funcție de gen, au votat în Spania 45.501 de bărbați români și 43.584 femei. 

Pe 14 noiembrie Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat rezultatele finale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu 37,82%, fiind urmat de candidatul PSD, Viorica Dăncilă, cu 22,26%, şi candidatul Alianţei USR PLUS, Dan Barna, cu 15,02%, după centralizarea rezultatelor din toate secţiile de votare, a informat purtătorul de cuvânt al BEC, Mircea Preoţescu.

După numărătoarea tuturor voturilor, clasamentul arată în felul următor: Klaus Iohannis – 37,82% (3.485.292 voturi); Viorica Dăncilă – 22,26% (2.051.275 voturi); Dan Barna – 15,02% (1.384.450 voturi); Mircea Diaconu – 8,85% (815.201 voturi); Theodor Paleologu – 5,72% (527.098 voturi); Hunor Kelemen – 3,87% (357.014 voturi);  Ramona-Ioana Bruynseels – 2,65% (244,275 voturi); Alexandru Cumpănaşu – 1,53% (141.316 voturi); Viorel Cataramă – 0,53% (48.622 voturi); Bogdan Stanoevici – 0,43% (39.192 voturi); Cătălin Ivan – 0,36% (32.787 voturi); Ninel Peia – 0,34% (30.884 voturi); Sebastian Popescu – 0,33% (30.850 voturi); John Ion Banu – 0,30% (25.769 voturi).   

Fie că vor să se întoarcă cândva în țară, fie că doresc să rămână în Spania, dar vor ca familiei, prietenilor din țară să le fie mai bine, compatrioții noștri de aici și-au exercitat dreptul la vot la curent cu situația României pe plan economic, social, politic.   

„Normal că îmi pasă de România, e țara mea, vreau să mă întorc acolo, în țară am familia… Sunt la curent cu tot, știu foarte bine cum e în țară. Vreau ca România să fie o țară ca Spania, o țară dezvoltată. Sper ca votul nostru să conteze”, ne-a spus Daniela Turlea.    

„Ne-am săturat de țările astea străine, vrem să mergem acasă, ca tot românul. Vrem să punem umărul la dezvoltarea României. Nu cerem decât să avem o viață decentă în țară, dintr-un salariu normal aici îți poți permite multe lucruri”, a adăugat soțul său, Adrian Turlea.   

„Nu atât pentru mine, cât cu speranța pentru copii, pentru cei rămași acasă. Chiar dacă eu și familia mea am rămâne aici, în țară avem rude, prieteni, și ne doare. În plus, e locul unde m-am născut… Cât de greu ar fi, mă doare că mă duc doar într-o vacanță acasă, când ar trebui să locuim acolo”, a spus Adrian Constantin Pîrlan. 

Îmi pasă de ce se întâmplă acasă, de oamenii care trăiesc acolo, și nu știu când va veni schimbarea… Și chiar dacă va fi o schimbare, este târzie pentru noi. Tinerii de acum dacă o să mai prindă o schimbare în România…”, a declarat Neli C., de 18 ani în Spania.  

„Am votat ca să fie mai bine pentru cei care sunt în țară, pentru că eu, unul, nu mă văd să mă întorc acasă… Mă duc o dată la un an-doi pentru că e mama… După ce n-o să mai fie mama, sunt sigur că nu mă voi mai duce în țară… Copiii îi am aici…”, a spus Ion Cărăușu. „Tot timpul am votat. Citesc presa din România pe internet, știu ce se întâmplă acolo. Sper să se schimbe ceva… Copilul meu cel mare, de zece ani, mă întreabă: «Când mai mergem acasă, la tataie?» Da, spui «acasă», dar până la urmă aici e casa, aici e serviciul, aici sunt doctorii, prietenii… Vorbesc de țară cu copiii, sun în țară, dar nu mă văd acolo. Nu că am atâția ani aici, nici după trei nu mă mai vedeam… Nici cât am fost în șomaj…”, a adăugat.

„Niciodată nu am lipsit când am fost chemat la vot, nici când am lucrat în Israel, și nici n-am de gând să lipsesc. Este un drept al meu, câștigat. Sper ca viitoarele alegeri prezidențiale să fiu acasă”, ne-a mărturisit Florin Bălășcău, care, pentru a vota, a parcurs, din Navacerrada, 60 de kilometri până la una dintre cele două secții de votare organizate la Ambasada României în Spania.   

Am venit cu fetița la vot pentru că vreau să îi ofer un exemplu. Fiecare vot contează, tot timpul am venit la vot. Vreau să mă întorc în țară”, ne-a spus Loredana Nadalina Diaconu. Întrebată de cât timp e aici, a început să plângă. „De mult… De prea mult timp, de 16 ani… Aș vrea să fiu acasă…”

„Toată lumea care a venit la vot dorește în adâncul sufletului să se întoarcă acasă. Dar deocamdată nu e posibil. Eu am 15 ani de când sunt plecată și mi se pare că situația de acum din România e mai grea decât atunci când am plecat. Din ce văd când mă duc vara acasă, copiii mei nu cred că s-ar putea descurca acolo. Din punct de vedere medical, eu nu m-aș putea descurca, în sensul că nu aș avea încredere în doctorii, aparatura de acolo, față de cum suntem tratați în Spania. Am doi copii și îmi este cel mai greu să mă gândesc că mă duc în România și mi s-ar putea îmbolnăvi vreunul. Îmi este foarte teamă de treaba aceasta, pe când aici nu am grija că mâine mi s-ar putea îmbolnăvi un copil și n-aș avea unde să-l duc sau nu mi l-ar vedea cineva capabil”, a declarat Ana Raluca Albu, de profesie asistentă medicală. 

Situația sistemului sanitar, corupția, birocrația, salariile mici, nivelul de trai scăzut i-au făcut pe compatrioți să plece din țară și îi fac să se gândească să rămână în străinătate sau să se întoarcă acasă într-un viitor îndepărtat.

„Sistemul sanitar este primul lucru pentru care nu m-aș întoarce în România. Sinceră să fiu, toate celelalte probleme nu mi se par atât de mari. Aș putea să trăiesc acolo, hai, pierzi o zi, pierzi două, depășești momentele, dar nu pot trece peste partea cu sănătatea,  mai ales că sunt mamă a doi copii. Nu mă văd… Depășim și bariera limbii, un an-doi, știu că fetele vor învăța, dar nu pot trece peste problemele din sistemul medical. 

Când mă duc în țară o lună, pur și simplu sunt debusolată, nu pot să mă adun… Nu știu… Ori sunt eu prea lentă, ori acolo lucrurile merg mult mai repede și prost în același timp”, ne-a declarat Ana Raluca Albu. A adăugat: „A trebuit să merg la circa financiară. O hârtie care aici s-ar fi putut scoate în două minute, în București, de unde sunt, am avut nevoie de trei zile. Am pierdut și avionul, a trebuit să-mi cumpăr alt bilet, și vorbim de București!”.   

Doar când nu voi mai putea munci aici mă voi duce în țară. Să mor, doar să mor, că nu știu ce șanse voi mai avea, că pensia e mică în țară… De 20 de ani lucrez în Spania. Mi-am lăsat sănătatea, dar a meritat. Am fost și sunt respectată de oamenii pentru care lucrez. Dar de ce nu aș fi fost la mine acasă? De ce trebuit să plec, să stau cu chirie și să duc dorul celor de acasă? Mi-am lăsat mama bătrână și bolnavă, a trebuit să plătesc o femeie care să aibă grijă de ea, când aș fi putut să o îngrijesc eu… Și nu doar să o îngrijesc, să-i dau și dragoste de fiică… A trebuit să-mi iau lumea-n cap și să plec…”, ne-a spus Artemiza Bleoju, care a lucrat 27 de ani în România.

„Cer ca politicienii să își schimbe mentalitatea. Eu am plecat din România din cauza corupției, a nivelului de trai scăzut. Am sperat și am crezut că după așa-numita Revoluție se va schimba ceva în România. Dar a trebuit să plec dezamăgit că nu se poate schimba nimic… Acum o lună de zile am fost în țară și m-am întors mai dezamăgit decât când am plecat, acum cinci ani. De sistem, de corupție…”, a declarat Ioan C.    

Fata mea are 26 de ani. Când am născut-o mi-am spus: Se va schimba ceva în România, va fi bine până va fi cu facultatea terminată… Nu a reușit să intre în domeniul pentru care a studiat, jurnalism, pentru că e nevoie de pile… Și dacă ar fi reușit să lucreze în presă ar fi avut un salariu foarte mic… Nu doar ziariștii pe care îi vedem la televizor ar trebui să fie bine plătiți… Din fericire, datorită faptului că vorbește foarte bine engleza lucrează la o firmă americană, în Cluj…”, ne-a spus Lucia Duma, care a votat „pentru o Românie mai dreaptă”. De 17 ani în Spania, nu a votat de multă vreme, dar acum a venit la urnă, pentru că vrea „o schimbare”. „Cer un salariu decent pentru fiecare. Eu am lucrat ca bucătăreasă la un restaurant, foarte greu, pe un salariu de mizerie. Aici lucrez în două case, câte patru ore. Îmi dau 950 de euro, îmi plătesc asigurarea la Seguridad Social și paga extra. Șapte ani am lucrat ca internă, au fost foarte mulțumiți de mine. România a pierdut mulți oameni harnici”, a spus Lucia Duma. 

„Am plecat din țară din cauza sistemului de sănătate, a celui de învățământ, a infrastructurii, de lipsa șoselelor, din cauza corupției”, ne-a spus Florentina, o tânără care lucrează în IT.    

„Lipsa acestora îți mănâncă timp, energie, și la un moment dat zici «gata»”, a completat Cristian, din același grup de tineri cu Florentina, care a votat, pe 9 noiembrie, la Ambasadă.    

„Suntem niște oameni geniali, dar dacă partea de infrastructură, de servicii, de administrație publică, de sănătate, de educație ar fi ca afară… Oamenii sunt, și sunt mult peste cei din multe țări în care eu personal am fost…”, a adăugat Alexandra, o altă tânără care a ales „o nouă viață aici, să vedem cum este”.

Am văzut cum merge treaba în Spania și vrem să fie și în România tot așa. În primul rând să meargă mai bine sistemul sanitar, învățământul. Și să fie salariile puțin mai mari, la vreo 800 de euro… Că în țară avem casa noastră, n-am mai plăti chirie…”, a spus Florin Bălășcău. 

„Nu doar salariul trebuie să fie mai mare. Și legile să fie drepte, să dispară corupția. Noi ne-am făcut datoria să votăm pentru o schimbare, sperăm ca toată lumea să vină la vot, să nu stea în casă”, a spus Adrian Turlea. 

Ce ar oferi românii din străinătate României dacă s-ar întoarce? Iată un răspuns personal, dar care poate fi, cu siguranță, extrapolat: „România ar câștiga un om serios, o forță de muncă cu experiență”, a răspuns Adrian Constantin Pîrlan, care acum este șofer, dar a lucrat „și în construcții, și ca barman, tot ce s-a putut. Nu mi s-a făcut cadou nimic. Mă doare că în țară nu m-am simțit respectat, și dacă nu te simți apreciat, nu dai nici 100% în domeniul în care lucrezi”.

Și-a exercitat dreptul la vot vineri, 8 noiembrie, venind direct de la muncă. „Dar am votat cu toată energia și cu toată speranța”, a mărturisit Adrian, care este din 2005 în Spania, „jumătate din viață”. 

                                                          Ana-Maria Cornilă 

 

 

 

                                                                             

 

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: