Noi in Spania
 
alexandriongroup

„Îmi place bucătăria, e aproape ca un joc de copii pentru mine”

„Îmi place bucătăria, e aproape ca un joc de copii pentru mine”

19 noiembrie 2015

O nouă rețetă de pizza, garnituri fără grăsimi pentru carnea a la brasa sunt ingrediente ale succesului din noua etapă în care a intrat restaurantul A la Brasa, din cartierul madrilen Las Tablas. Cristian Demeter, un tânăr de 30 de ani originar din Mediaș, stă în spatele noilor meniuri. „Restaurantul este deschis de aproximativ cinci ani. Însă a întâmpinat unele dificultăți, de curând a început să meargă mai bine. Am schimbat meniul, i-am propus patronului să aducă produse ecologice, de cea mai bună calitate, am încercat să fac mâncarea cât mai naturală, ba chiar am dat un gust din Est unor feluri de mâncare. Am prezentat o rețetă de pizza pe care șeful o cunoștea, dar am pus câteva note personale. Mi-a spus că era ce dorea, că avea o idee, dar nu avea pe cine să i-o pună în practică. I-am făcut alte câteva mostre de preparate, i-au plăcut atât lui, cât și clienților care au fost când am făcut demonstrația. Când a văzut că am simțul bucătăriei, că toți clienții sunt mulțumiți, șeful mi-a dat mână liberă, mi-a spus că are încredere deplină în mine”, spune tânărul.

[ Citeşte mai mult ]

Românii din Spania, alături de victimele incendiului devastator din clubul bucureștean

Românii din Spania, alături de victimele incendiului devastator din clubul bucureștean

5 noiembrie 2015

Ambasada României la Madrid, Parohia ortodoxă „Prea Sfânta Fecioară Maria” din Madrid, profesoara de limbă, cultură și civilizație românească Mihaiela Marton, compatrioți din toată Spania sunt alături de victimele incendiului din clubul bucureștean Colectiv, ce s-a produs în noaptea de vineri, 30 octombrie. Ca urmare a decretării zilelor de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie drept zile de doliu național pe teritoriul României, în memoria persoanelor care și-au pierdut viața în incendiul care a avut loc în seara zilei de 30 octombrie într-un club din București, Ambasada României în Regatul Spaniei a deschis o Carte de condoleanțe. FADERE (Federația asociațiilor de români din Europa) organizează mâine, 6 noiembrie, de la ora 18, în fața Ambasadei României din Madrid (calle Alfonso XIII, 157), o manifestație pentru ca și românii din Spania să-și exprime solidaritatea față de victimele incendiului din clubul Colectiv și pentru o schimbare a sistemului din România. Și Diaspora Română din Madrid dorește să-și manifeste solidaritatea cu familiile victimelor din incendiul petrecut în noaptea de 30 octombrie în București, dar și cu românii din țară care protestează pentru schimbarea sistemului, a clasei politice. Manifestația va fi sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 15, în fața Consulatului României în Madrid (Avenida de la Albufera 319).

[ Citeşte mai mult ]

Români abandonați de români

Români abandonați de români

22 octombrie 2015

„La sediul asociației noastre s-a prezentat o familie de tineri români, cu o fetiță de doi anișori, însoțiți de doi tineri spanioli. Abandonați de prietenii care i-au chemat la «muncă» în Spania, s-au oprit în Tarancón, în speranța de a găsi o șansă de supraviețuire”, au anunțat membrii asociației Hisparucuenca pe pagina de Facebook a acesteia.

[ Citeşte mai mult ]

„Să predai limba română, literatura, cultura unui popor, trecând de la partea teoretică la cea practică, este o artă”

„Să predai limba română, literatura, cultura unui popor, trecând de la partea teoretică la cea practică, este o artă”

15 octombrie 2015

„Trebuie să știi cine ești. Răspunsul la întrebarea «cine sunt?» trebuie să îl avem clar. Sunt în primul rând român. Copiii noștri s-au născut aici, dar cred că respectul cel mai mare pe care li-l dăm este să îi învățăm limba română, limba în care noi simțim și în care ne-am format ca oameni”, spune Mihaiela Marton, profesoară de limbă, cultură și civilizație românească la cinci școli din Comunitatea Madrid. „Aș vrea să transmit un mesaj părinților: Să se gândească mai mult la ce-și doresc copiii și la faptul că dacă e să-i înstrăineze de limba românească, ei sunt responsabili. Iar dacă e să-i apropie, tot ei sunt responsabili. Cred că dovada cea mai mare de respect pe care o dau față de copiii lor este să-i învețe limba maternă. Îmi aduc aminte de o poezie pe care am citit-o de curând: Învață-ți, mamă, pruncul românește!”, adaugă cadrul didactic.

[ Citeşte mai mult ]

„Am luat atâta avânt, că nu ne putem opri”

„Am luat atâta avânt, că nu ne putem opri”

8 octombrie 2015

„Acum sunt pe treapta cea mai de sus din viața mea, și totul i se datorează Răzvanei, prietena mea. Este o persoană extraordinară. Cât am avut primul magazin, până să deschidem punctul de trimitere de pachete cu piese de schimb și să închiriem două localuri, am fost 24 de ore din 24. Din ianuarie, de când ne-am extins, suntem mai puțin timp împreună doar pentru că Fetița, Feti, cum îmi place să-i spun Răzvanei, se dedică pachetelor cu piese de schimb, paginii web, face facturi, la celălalt punct de lucru al nostru”, spune Adrian Zamă, unul dintre proprietarii magazinului de reparații de telefoane mobile și tablete Movileo, de pe strada Bernardino Obregón, 14, din cunoscuta zonă madrilenă Embajadores.

[ Citeşte mai mult ]