Noi in Spania
 
alexandriongroup

„Orice părinte luptă pentru copilul lui, așa lupt și eu pentru Cătălin”

„Orice părinte luptă pentru copilul lui, așa lupt și eu pentru Cătălin”

12 mai 2016

„De patru ani de zile viața mea este un calvar. Este dur, foarte dur, dar ce să fac, trebuie să merg mai departe. Trebuie să lupt pentru copilul meu”, spune Tudorița Iatan, mama lui Viorel Cătălin Iatan, unul dintre românii care au suferit accidente groaznice muncind în străinătate.

„Pe 28 mai 2012 a avut copilul meu accidentul. Avea 32 de ani… Lucra cu contract de muncă pe durată nedeterminată la o firmă de geamuri din Coslada. Era un copil foarte cuminte și supus, știa să facă de toate… Când șeful i-a cerut să urce să repare instalația de aer condiționat, s-a urcat… Cum ar fi putut să îi spună «nu»? Este adevărat, nu era locul lui de muncă, n-ar fi trebuit să urce fără cască, fără harnașamentul de protecție în caz de cădere, dar cine îi poate spune în ziua de azi patronului că nu merge unde îi zice, că nu face ceva pentru că nu scrie pe fișa lui de lucru, că trebuie să aibă echipament de protecție complet? Cătălin a căzut de la aproximativ șapte metri, pe niște mașini de tăiat geamuri dintr-o hală a firmei unde muncea de 11 ani de zile”, spune Tudorița.   

Din acel mai fatidic nu s-a despărțit de Cătălin. „A stat în comă profundă timp de șapte luni. Șapte luni de zile am stat pe un scaun lângă el. Însă într-o noapte a ieșit din comă, Dumnezeu îmi ascultase rugămințile. Le spusesem medicilor că de două zile văzusem că mișcă pleoapele, dar nu m-au crezut. Câteodată aveam impresia că se gândeau că o luasem razna… Dar eu eram atentă la fiecare mișcare a lui Cătălin… Singurul meu somn era de la cinci dimineața până la șapte, când o femeie care schimba paturile stătea lângă el pe scaun, ca să mă pot odihni eu puțin. A făcut-o doar din omenie, mi-a spus că dacă mai continuam mult în acea stare aveam să mă îmbolnăvesc”, spune.   

Diagnosticele se înșiră pe fișele medicale ale acestui tânăr de 37 de ani. Diagnosticul principal este stare vegetativă persistentă. Urmează altele secundare, pe care le citești fără să le înțelegi cu mintea, doar le percepi profund când încerci să simți și tu ce trăiește Tudorița Iatan: diastasis muscular, gastrostomía, diabetes insípida, efecto tardeo de fractura de óseo craneal, complicación mecánica de gastrostomía.   

Însă Dorina, cum îi spun cei apropiați Tudoriței, are credință că băiatul ei va fi mai bine. „Când a fost în comă profundă medicii mi-au spus că niciodată nu va ieși din acea stare. Dar întotdeauna am crezut că nu va fi așa. Și m-am rugat la Dumnezeu, îi spuneam: Doamne, cum o rămâne copilul meu, dar numai să-l văd în viață! Ce este mai greu, mai dureros pentru un părinte decât să-și îngroape copilul? Orice părinte luptă pentru copilul lui, așa lupt și eu pentru Cătălin. Cred că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile. Sunt mulțumită că este în viață, Îi mulțumesc lui Dumnezeu dimineața și seara că îmi dă putere și sănătate ca să pot să am grijă de el. În același timp, Îi mulțumesc că a început să se recupereze. Câte un pic, câte un pic… Pentru că în 2013, când am venit acasă din spital, aveam foarte puține speranțe”, mărturisește.  

Spune că medicii sunt mulțumiți de cum este îngrijit Cătălin. „Face fizioterapie, a început să miște; o specialistă îi face masaj facial, am învățat să comunicăm cu el cu ajutorul ochilor. Când zice «da» îi închide, când spune «nu» îi deschide… Când îl rog să îmi dea mâna, mi-o dă, așa cum poate, încearcă să se șteargă la gură… Face totul cum poate, dar pentru mine e un progres”, zice.

A lăsat totul în Pitești, de unde sunt… Nu vrea să vorbească nici de procesul în care este cu firma unde a lucrat Cătălin, nici de fosta soție, care nu doar că nu i-a fost alături în drama pe care o trăiește, ci a și divorțat de el. „Pentru mine totul se învârte în jurul lui Cătălin, să putem să îl recuperăm cât mai repede, cât de puțin”, spune. 

„Când am primit telefonul din Madrid am lăsat totul în urmă, toată munca. Aveam un magazin mixt în Pitești, nu îl puteam vinde, pentru că nu era terenul meu. Marfa am dat-o de pomană… Ce luăm de la viață? Nimic! Faptele pe care le facem rămân după noi. Să poți să ai să trăiești și în primul rând să ai sănătate, pentru că dacă ești sănătos poți să faci orice”, afirmă.   

Cătălin e al doilea copil din cei cinci pe care îi are, toți plecați în străinătate. „Fetele sunt în Madrid, dar lucrează mult. Nu au timp să mă ajute în fiecare zi. Nu poți să le distrugi viața la toți… Mă ajută mult un nepot, care locuiește în același bloc cu noi”, adaugă.  

Mărturisește că de foarte tânără a avut o viață foarte tristă. „La 32 de ani am rămas văduvă cu cinci copii. A fost foarte dur, i-am crescut greu. Am muncit mult ca să-i întrețin în școli, în facultăți…”

Amintindu-și de trecut, ține să spună cum era Cătălin înainte de acel 28 mai: „Cătălin este un băiat foarte inteligent, n-a consumat alcool, n-a fumat, era sportiv, a jucat fotbal și la Pitești, de unde suntem. Și aici era la o echipă, în Coslada. A terminat o facultate de Finanțe-Bănci-Contabilitate în Pitești, după aceea a făcut niște cursuri la fără frecvență, la o școală tehnică, pentru management internațional. Negăsind un loc de muncă pe profilul lui, plus că i se ceruse mită pentru o eventuală angajare, în 2000 a fost nevoit să plece să muncească în străinătate. Era la un an după moartea tatălui său. Fiica mea cea mare lucrând în Madrid de mai mulți ani de zile, l-a luat aici cu ea. I-a găsit foarte repede de muncă, era un băiat foarte harnic, foarte supus, extraordinar de respectuos…”    

Pe lângă suferința pe care o are ca mamă, cum se descurcă cu cheltuielile? „Cătălin are o pensie de invaliditate și 290 de euro de la Dependencia. Din acești bani plătesc avocatul care ne reprezintă în procesul cu fosta firmă, chiria, fata care ne ajută, pensia alimentară pentru fetița lui, recuperarea, curentul, gazul, detergent foarte mult, pentru că spălăm foarte des… Noroc că domnul președinte al FADERE, Dan Țecu, și compania Digi Mobil mă ajută mult. Ne sprijină și Primăria Mejorada del Campo, municipiul unde stăm. Părintele de aici și cel din Valdemoro ne ajută și ei. Ne sprijină mult și asociația Hisparucuenca, sunt niște oameni deosebiți, au făcut mărțișoare pe care apoi le-au vândut și ne-au trimis 160 de euro pentru Cătălin. Sunt extraordinari. Ne sună mereu și ne întreabă ce face Cătălin. De curând a venit și doamna Rebeca Gorgan, de la depozitul Distriralp și m-a ajutat cu produse alimentare. Cât de greu mi-a fost la început când nu cunoșteam pe nimeni, nu știam să vorbesc în spaniolă… Cei de la Ambasadă s-au implicat enorm și atunci, ne sprijină și acum. Mă susțin și deputatul Aurelian Mihai și autoritățile de la București. E greu, dar e altceva când atâția oameni te ajută”, spune. 

Așteaptă o sentință finală a Justiției spaniole. Ce cere? „Ca firma să își recunoască partea de vină și să am cu ce să îl întrețin pe acest copil! I-am spus și șefului lui că știu că el nu a vrut să se întâmple ce s-a întâmplat, dar dacă așa a fost, să își asume și el răspunderea”, răspunde.   

Se uită pe fereastră și se însuflețește puțin: „Ieri a fost frumos, am ieșit cu Cătălin afară, am stat până la opt seara. Mergem la biserica ortodoxă de aici la slujbă, am fost și la Înviere! Preotul îl împărtășește, cât să îi umezească buzele… Sperăm că Dumnezeu, dacă tot l-a lăsat să trăiască, să aducă și ziua când… Îi mulțumesc Domnului că el nu știe… Vă dați seama cât ar fi suferit? Știu că nu va mai fi cum a fost, Cătălin a fost un copil extraordinar. Că de asta nu mă pot obișnui, dar am dreptul să sper”.

***

Dacă doriți să o sprijiniți pe Tudorița Iatan, iată numărul ei de telefon: 642 696 284.

 

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: