Noi in Spania
 

Ziua Universală a Iei şi Sânzienele ne-au bucurat în diferite oraşe din Spania

zoom Ziua Universală a Iei şi Sânzienele ne-au bucurat în diferite oraşe din Spania

6 iulie 2017

Frumuseţea iei, farmecul Sânzienelor au bucurat sufletele a sute de compatrioţi în diferite municipii din Spania.   

O seară magică, o călătorie în timp pe vremea bunicilor și străbunicilor noștri când se adunau serile la casa cea mai mare din sat, a fost în cadrul celei mai mari șezători din Spania: La Madrid de Sânziene purtăm ia cu plăcere – Șezătoare ca-n povești, ediția a III-a. Evenimentul a avut loc pe 24 iunie, la sala de spectacol a UGT din Madrid, şi a fost organizat de Asociația Hispano-Română Salva, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei, Uniunea Generală a Muncitorilor din Madrid – UGT, Federaţia Asociaţiilor de Români din Spania – FEDROM şi cu ajutorul partenerilor media Agenţia Naţională de Presă – Agerpres şi TVR Internațional.  

Pentru sutele de oaspeţi sala UGT a fost împodobită ca o locuinţă veche de acasă, cu prosoape cusute, icoane pe sticlă, ceramică veche, paturi acoperite de covoare țesute, perne cusute acum mulți ani și costume populare foarte vechi.

Efortul a peste două luni de repetiții a fost răsplătit cu ropote de aplauze, cu emoțiile intens trăite și dorurile alinate pentru o clipă a celor prezenți.

Macedon Botârlă, Gabriela Tone, Marilena Trifan și Florin Daniel Rus au cântat din tot sufletul în șezătoare și au fost răsplătiți cu flori și aplauze.

Flory Tanasă a fost gazda perfectă, pentru că ea și Macedon mai au încă memoria obiceiului.

Copiii gazdelor, Agnes Codreanu, Raluca Codreanu şi Andrei Pop, au fost vedetele de necontestat ale spectacolului.

Sânzienele asociației Salva, chiar dacă au urcat pentru prima dată în viață pe scenă, au reușit să redea perfect atmosfera șezătorilor de mult apuse.

Şi Ansamblul Someşu a fost la înălțime.

S-a făcut o călătorie în timp pentru a vedea o şezătoare aşa cum se organiza la români în urmă cu o sută de ani, cu cântece, glume, torsul lânii, cusutul cămășilor şi tot ceea ce făceau ţăranii români atunci când era frig afară şi se adunau în casă la o poveste. A fost o lecție de istorie a tradițiilor românești pentru conaționalii noștri, iar pentru cei de altă naționalitate, o prezentare a unei părți din cultura noastră populară.

Acest amplu proiect a fost coordonat de Ica Tomi, preşedinta Asociaţiei Hispano-Române Salva.  

„Ziua Universală a Iei” şi solstițiul de vară, care, în tradiția românească, este sărbătoarea de Sânziene, au fost marcate şi de comunitatea românească din Castellón de la Plana, pe 23 iunie, la Centrul Cultural „La Bohemia” din localitate.

Evenimentul, reprezentând cea de-a doua ediție a Festivalului „Ziua Universală a Iei”, organizat de Asociația Europa Cultural și Institutul Hispano-Rumano din Castellón de la Plana, a reușit să unească români și spanioli interesați în a cunoaște și a promova tradiția ancestrală mioritică de bucurie, de trăire a clipei, cu mesaj creștin și păgân deopotrivă, în care Sânzienele aduc cu ele daruri de leac, folos și dragoste.

În timpul evenimentului s-au împletit coronițe de flori, s-au brodat ii și s-a tors lână, activități care au avut drept scop respectarea rădăcinilor și autenticității tradițiilor, pline de magie și bucurie.

Publicul a avut parte de surprize oferite de către interpretul Vasile Ciopec, care a interpretat câteva piese folclorice și a recitat poezii. Artistul Gheorghe Caulea a interpretat două piese folclorice de mare impact emoțional.

La eveniment au fost prezenţi consulii de la Consulatul României la Castellón de la Plana Roxana Filip şi Gheorghe Florea. 

Evenimentul a fost urmat, pe 25 iunie, în La Pergola din Parcul Ribalta din centrul oraşului Castellón de la Plana, de expoziţia de artizanat ,,Lada de Zestre”, semnată Ecaterina Benea, cuprinzând costume populare, ii, un atelier de tors lână, cusut pe pânză, brodat. Au fost prezentate cântece şi jocuri populare tradiţionale românești. Evenimentul a inclus şi o expoziţie de tablouri a pictorului Gheorghe Ionaşcu.

La expoziţie, din partea Consulatului României la Castellón de la Plana, au participat doamnele Roxana Filip şi Angelica Marcu, consuli.

Şi Viceconsulatul României la Almería şi Liga Studenţilor Români din Străinătate –  filiala Spania au promovat ia tradițională românească în Spania.

Liga Studenţilor Români din Străinătate – filiala Spania a organizat un picnic în ie, pe 25 iunie, în Parcul Retiro din Madrid.

 

 

 

 

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: