Noi in Spania
 

„Acea expresie pe care o am când dansez flamenco, o simt”

zoom „Acea expresie pe care o am când dansez flamenco, o simt”

21 iunie 2018

„Prin dans mă eliberez de tot – de societate, de mine. Să fii pe scenă tu, singură, și să transmiți emoțiile pe care le simți… Și să placă publicului… Lumea artistică reprezintă absolut tot pentru mine, libertate”, ne-a mărturisit Bianca Ceaușescu, pe care mulți am aplaudat-o la cea mai recentă ediție a emisiunii Românii au talent.   

„Inițial nu aflasem de castingul pe care ProTV avea să îl organizeze în Torrejón de Ardoz. La recomandarea câtorva compatrioți, am fost sunată de ProTV. Nu prea doream să merg la preselecție, pentru că în toamna anului trecut voiam să încep Regia. Dar m-am gândit că era o experiență unică”, ne-a dezvăluit tânăra. „După ce am prezentat un dans flamenco, mi-au spus că ar vrea să semnez un contract pentru preselecții în România. Peste trei zile mi s-a comunicat să vin în țară, a fost foarte din scurt… A trebuit să-mi fac rochii noi, pentru că cele cu care am dansat la Conservator erau de acolo… Cu puțin timp înainte de spectacol mi-au spus că trebuia să schimb rochia, că albastrul nu merge bine cu decorul, a trebuit să dansez cu rochia cu trenă, cu care apăream pentru prima dată pe scenă. E foarte greu de dansat cu ea, la Conservator se dansează cu rochie cu trenă în ultimul an. Plus că în România scena nu e pregătită pentru flamenco, care se dansează întotdeauna pe lemn și e greu să te adaptezi la un alt tip de scenă, deoarece poți aluneca”, ne-a explicat Bianca despre culisele emisiunii.  

I-a rămas în suflet această experiență într-o competiție admirată de milioane de spectatori și telespectatori: „A plăcut foarte mult lumii, și asta nu o voi uita niciodată. Acea expresie pe care o am când dansez flamenco, o simt”.

Cum bine știm, a trecut de preselecții cu patru de „da”. „Am revenit în Spania, și m-am pregătit pentru semifinale. Însă, chiar dacă am trecut cu patru de «da», nu știam sigur dacă aveam să trec în semifinale, deoarece după preselecții o echipă de specialiști alege cine va merge mai departe. Cu două-trei săptămâni înainte am fost anunțată. Mi-am făcut o altă rochie… Nu mi-am făcut-o de dinainte, pentru că o rochie de flamenco cu trenă e aproape 1.000 de euro… Este greu de făcut, pentru că nu doar trebuie să arate bine, trebuie și să îți fie ușor să dansezi în ea”, ne-a explicat tânăra.

Cum a creat combinația dintre flamenco și Ciocârlia, care ne-a emoționat atât? „M-am gândit că, fiind în România, flamenco în totalitatea sa e, poate, cam greu de înțeles. Chiar dacă place, nu se înțelege tot ce vrei să transmiți. Și pentru că anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, am dorit să am o reprezentație mai originală, mai specială. A fost o surpriză și pentru cei mai apropiați, pentru că n-a știut absolut nimeni. Să fac așa, ca o mică unire între românii din străinătate și cei de acasă. A ieșit frumos…”, ne-a spus Bianca Ceaușescu, „o poveste la preselecții” și „o poezie” la a patra gală a emisiunii Românii au talent, după cum a numit-o Andi Moisescu, unul dintre cei patru membri ai juriului. 

Cum s-a simțit știind că atâția români, din România, dar mai ales din Spania și din alte țări, eram lângă ea? „M-am simțit foarte susținută de compatrioții din străinătate – de aici, din Italia, din Anglia, Belgia, Olanda. Și nu numai de români, ci și de spanioli. Iar asta mi-a dat putere ca să continui… Mi-a făcut mare plăcere să aud comentarii foarte frumoase și de la spanioli”, a spus. „Cred că românii din străinătate te susțin pentru că știu ce greu îți este să te adaptezi la o altă țară. Să crești puțin câte puțin printre străini, să te acomodezi la tradițiile lor, dar să nu le pierzi nici pe cele ale tale... Poate asta a fost durerea mea cea mai mare la acest concurs, să nu ajung în finală ca să fie mândri românii din străinătate de mine…”, a mărturisit Bianca.    

Când și-a descoperit pasiunea pentru dans? „Când am ajuns în Madrid, când eu aveam doi ani, părinții voiau să fac ceva în timpul liber. M-au întrebat și pe mine, chiar dacă eram micuță… La patru ani m-au înscris la o școală din Coslada, Teresa Alcobendas. Acolo am început primii pași de balet, de flamenco, eram fericită cu ceea ce făceam. Se vedea și pe scenă când dansam. Iar dacă am continuat, e clar că-mi place”.

Profesoarele și directoarea de la școală le-au spus părinților săi că era bună, și că merita să meargă la o școală cu un nivel superior. „La șase ani, părinții au optat să mă ducă la o școală din Madrid capitală, El Colorado. Era jumătate în engleză. Am dat un examen, cu jurați din Anglia. Acolo am avut primul meu rol principal, în Rățușca cea urâtă. Am dat un examen și am obținut nota cea mai ridicată din clasa mea. Numai că, la sfârșitul primului an, profesoarele de acolo le-au spus părinților să merg la Conservator. În școala engleză se făcea doar balet. Eu voiam să fac și flamenco. De aceea, la șapte ani, am zis: Hai la Conservator! Am dat examen la două conservatoare pentru că îmi era teamă că nu mă vor lua… M-au acceptat la ambele. La unul dintre ele, Real Conservatorio Profesional de Danza Mariemma, mi s-a propus să intru direct în anul II, și l-am ales pe acesta. Am urmat patru ani de Elemental, iar apoi am dat un examen ca să trec la Profesional. Am preferat să continui cu flamenco”, ne-a spus.   

Folclor spaniol, danza bolera, danza estilizada, muzică și anatomie aplicată la dans sunt câteva dintre materiile pe care le-a studiat fetița de la acea vreme, căreia distanțele mari dintre casă și conservatorul din Madrid capitală îi făceau și mai mari eforturile. „Deoarece ne mutaserăm între timp în Guadalajara, a trebuit să schimb conservatorul pentru unul mai aproape de casă. Cât de cât, pentru că făceam două ore… La 12 ani am început cursurile la Conservatorio Profesional de Danza Carmen Amaya. Acolo am început cariera de dans, șase ani de Profesional. De la 9 la 15 aveam ore la conservator, apoi luam masa, făceam duș tot acolo, după aceea plecam la școală, intram la ora 16 și terminam la ora 21.30. Acasă ajungeam la 23.30. Cinci ani am făcut așa, zi de zi”, ne-a mărturisit.

În clasa a IV-a de Profesional, la 15-16 ani, Bianca a început să aibă dureri la genunchi. „Inițial m-am gândit că eram în creștere, dar apoi am început să am dureri foarte mari, nu numai când dansam. În al cincilea an de Profesional, deși mai aveam doar un an, m-am decis să mă opresc, pentru că nu mai puteam… Primul diagnostic a fost condromalacia rotuliana, dar când au început durerile mai mari mi s-a spus că aveam început de artroză, că nu mai trebuia să fac efort, să mai dansez. Dacă m-ar fi durut  doar când dansam, m-aș fi chinuit și aș mai fi făcut un an, ca să termin, dar ajunsesem să am dureri și când mergeam pe stradă, și în stare de repaus. Acest lucru m-a făcut să mă îngrijorez, să termin cu tot...”    

Din fericire, a știut că sănătatea e mai presus de tot. „Nu se termină absolut tot din ce-am făcut, pentru că eu pot dansa oriunde vreau. Și încă dansez, chiar dacă nu de performanță…”

Și-a zis că are și alte căi în față. „Când eram deja în Profesional, știam că depinzi doar de corpul tău. E riscant. E bine să ai o alternativă. Mie întotdeauna mi-a plăcut partea artistică. Poate am fost influențată și de faptul că părinții sunt fotografi și cameramani profesioniști, m-au învățat de mică să folosesc o cameră… Poate așa am început să fiu pasionată de regie și actorie”, explică.  

Când nu a mai continuat cursurile la Conservator, s-a prezentat la un casting pentru figurație într-un film. „M-au sunat după mult timp, când credeam că nu mă vor mai contacta. Eram fericită că aveam să apar și eu într-un film, chiar și ca figurant, că aveam să văd cum se face. Era un film de epocă, La corona partida. La filmări, cineva mi-a spus că se căuta o fată pentru un rol într-un serial, că îi place profilul meu de personaj și că ar vrea ca regizorul serialului să mă vadă și el. Pe același platou se filmau și La Corona Partida, și serialul Carlos Rey Imperador, pentru Televisión Española. M-au văzut regizorul, fetele de la machiaj, toți mi-au spus OK, să uit de figurație și că îmi dau ei un rol. Eram în partea Franței, Anne de Pisseleu d'Heilly. Am apărut în trei capitole. Nu aveam text, dar aveam acting. A fost destul de complicat pentru că era prima dată când făceam asta…”

Cu o nouă perspectivă, s-a înscris în agenții de actori, a început să meargă la castinguri pentru filme, pentru seriale, publicitate. „Când m-am văzut în serial, mi-a plăcut, dar mi-am dat seama că, pentru a fi bun în acest domeniu, trebuie să ai și studii sau pe cineva care să te ajute. Dansul te completează în actorie, pentru că reprezinți o poveste când dansezi, dar m-am înscris și la o școală de actorie, ca să fiu mai sigură pe mine”.

Iar rezultatele vin. A apărut în câteva clipuri de publicitate, a primit un rol într-un serial-documentar pe postul de televiziune Cuatro, inspirat din cazuri reale de trafic de persoane. „Nu aveam încă videobook, însă agenția mea le-a spus că aș fi potrivită să particip la casting. A fost dur, pentru că a trebuit să reprezint scene brutale... La o săptămână de la casting am fost anunțată că urma să joc într-un episod…”

Ce proiecte mai are Bianca Ceaușescu? „Anul acesta vreau să încep facultatea de Regie. Apoi aș vrea să fac și un master și să mă pun la muncă!”.

De ce vrea să fie în spatele camerei? „Vreau să creez eu istoriile. Dar nu neapărat doar în spatele camerei, cine știe?”  

Chiar în ziua în care am stat de vorbă urma să meargă la un casting pentru un anunț publicitar pentru o cunoscută companie de electronică. „Am mai făcut una, acum doi-trei ani, de Anul Nou, la un ceas tactil. Acum e pentru un rol mai important…”

Motor! Acțiune!   

                                                              Ana-Maria Cornilă 

 

                                                                                      

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: