Noi in Spania
 
alexandriongroup

„Nu cred că te naști cu spiritul afacerilor, mai degrabă se câștigă, se muncește”

zoom „Nu cred că te naști cu spiritul afacerilor, mai degrabă se câștigă, se muncește”

23 august 2018

Mulți dintre noi am fost în localul Rodilla din Centrul Comercial Plaza Loranca 2 pentru a ne astâmpăra foamea cu sandviciuri gustoase, salate, croquetas, produse de patiserie... Și foarte probabil este să fi fost serviți chiar de șef, cel care deja de ani buni are în franciză acest cunoscut restaurant, situat la intrarea principală (Avenida Pablo Iglesias, 17), în fața cinematografului Cinesa. „Muncesc împreună cu chelnerii, îmi pun uniforma și servim împreună clienții. Aș putea să fac pe șeful, dar nu mi se potrivește…”, spune Nicușor Ionuț Dumitrache, Nico, cum îi zic spaniolii, „deoarece le este greu să pronunțe «Ionuț»”.  

Acum spune: „Niciodată nu am visat că o să ajung aici. Sunt puțini străini care au un local Rodilla în franciză”, însă nu uită cum a fost începutul.      

„Cred că am avut cam aceeași soartă ca majoritatea românilor care au venit în străinătate. Am ajuns în Madrid în august 2001, cu o propunere a unui «prieten» (acum pun ghilimele acestui cuvânt)… Nu aveam multe posibilități materiale, voiam să îi ajut un pic mai mult pe mama și pe cei doi frați, de aceea mi-am dorit foarte mult să muncesc în străinătate…”, își începe povestea.  

De ce a pus ghilimele când a spus „prieten”? „Am cunoscut prin intermediul cuiva o persoană care ne-a promis că ne va aduce la muncă în Spania. Mama a făcut un împrumut în bancă pentru a-mi da banii de care aveam nevoie… După ce mi-am plătit biletul, mai aveam 470 de euro. Odată ajuns aici, individul ne-a promis, mie și băiatului cu care eram, că avea să ne ducă acasă la un amic de-al lui, ne-a spus să așteptăm într-un parc, ne-a cerut la fiecare câte 400 de euro ca să plătească, chipurile, chiria… A plecat, iar noi, cu câte un rucsac în spate, am rămas în parc... Două luni am dormit pe o bancă, am mâncat cum am putut, ne-a fost foarte greu… Era în Marqués de Vadillo… Din când în când mă mai duc pe acolo, să-mi aduc aminte de unde am pornit…

Șansa noastră a fost că într-o zi a trecut o vecină de la mine din bloc. M-a strigat… Nici nu-mi venea să ridic capul, când mi-am auzit numele… Când am văzut-o, nu mi-a venit să cred… Ne-a luat la ea acasă, datorită ei am lucrat o lună de zile la vie”.    

Apoi Ionuț s-a întors în Buzăul natal, pentru că avea viză doar pentru trei luni. A stat două luni acasă, până ce vecina i-a găsit din nou de muncă, și a venit iar în Spania. „Mi-am adus și soția, pe care o cunoscusem între timp. Ne-am închiriat o cameră în Humanes. După o perioadă mi-am găsit de lucru ca barman, la un bar din Fuenlabrada, am stat un an de zile. Barul era aproape de localul Rodilla din Centrul Comercial Plaza Loranca 2. Patronul era foarte mulțumit de mine… Era prieten cu șeful de aici… Într-o noapte, când așteptam autobuzul ca să merg acasă, a oprit o mașină… Era șeful de la Rodilla, care avea acest local în franciză. Mi-a spus că, dacă vreau, mă duce el acasă… În mașină mi-a propus să vin să lucrez cu el, mi-a zis că m-a observat, că se vorbește foarte bine despre mine, că îmi va urca salariul… La bar aveam o singură zi liberă, el mi-a dat două, mi-a oferit mai multe zile de vacanță… Am început să lucrez cu el. Era 2004. După o perioadă, am început să urc în grad, prin munca mea. Am ajuns encargado, apoi gerente”.

Dar visul său era să își deschidă singur un bar, iar la un moment dat putea să o facă din punct de vedere material. „I-am spus șefului, lui José Luis, că întotdeauna îmi dorisem să am propriul negoț. I-am zis că stau ca să îl ajut să își găsească o persoană, să o formăm. Mi-a spus că nu poate accepta să plec, că preferă să îmi vândă jumătate din franciză, doar să rămân ca să conduc în continuare localul. Am acceptat, nu mă așteptam la această propunere. După un timp, cum el are foarte multe afaceri, s-a decis să-mi vândă și restul acțiunilor”.

Ține să spună că „nu voi uita tot ce a făcut José Luis pentru mine, el mi-a deschis poarta spre o viață mai bună. José Luis e trambulina care m-a săltat la nivelul la care sunt acum”.

Învățat să facă lucrurile bine, cu experiență în alimentația publică, face față cu brio responsabilității de a lucra în sectorul alimentar. „Marca în care sunt este foarte exigentă. Am trei inspecții, două sunt pentru verificarea calității produselor, a datelor de expirare, a imaginii localului; și una, a clientului misterios. Pentru mine nu este nici o problemă, pentru că îmi place să lucrez bine. De fiecare dată am obținut rezultate foarte bune”, spune.   

Un om de afaceri se face sau se naște? „Un om toată viața învață. Eu am ajuns să stăpânesc hostelería, cred că o stăpânesc, deoarece ceea ce fac fac bine. Dar sunt conștient că în fiecare zi învăț. Bunicul meu era un om de negoțuri. Am avut pornirea aceasta, dar nu mă consider un om de afaceri. Îmi place mult să muncesc, consider că orice persoană care își dorește într-adevăr, cu adevărat, să ajungă să aibă o stabilitate economică poate reuși. Nu cred că te naști cu spiritul afacerilor, nu cred că este un dar, mai degrabă se câștigă, se muncește. Mergând pe drumul tău drept și dorind să faci lucrurile bine. Eu tot ce am realizat am realizat prin muncă, așa am reușit mai mult decât m-aș fi gândit”.        

Adaugă: „Am avut dorința atât de mare să muncesc în străinătate, să-mi ajut familia, încât la 18 ani și două săptămâni am plecat să lucrez în Turcia. Am fost ajutor de bucătar, la un hotel. Teama de a nu rămâne fără muncă m-a făcut să mă perfecționez, să fiu mai rapid… Șase luni am muncit în Turcia, apoi am revenit acasă. Dar nu am stat mult, deoarece voiam să clădesc un viitor mai bun atât pentru mine, cât și pentru ai mei, iar în țară, din păcate, nu puteam”.

Mărturisește că are momente în care orele și orele de muncă, anii de stres își arată și efectele mai puțin benefice... „Rămân fără baterie… Am lucrat mereu gândindu-mă că atunci când voi ajunge la nivelul visat, mă voi deconecta. Dar nu sunt făcut pentru asta…”     

Zâmbind, spune că motivația sa de a merge înainte sunt „cei doi copii și soția. Cred că faptul că am o familie frumoasă – doi copii minunați, o soție excepțională, fără care nu cred că aș fi ajuns aici – e răsplata la toată munca mea și pentru cât m-am străduit în viață”.

                                                                                                                                    Ana-Maria Cornilă 

 

                                                                                           

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: