Noi in Spania
 
alexandriongroup

Indiferent unde vei lucra, ce vei lucra, pe bani mulți, pe bani puțini, fă-ți treaba cât de bine poți!

zoom Indiferent unde vei lucra, ce vei lucra, pe bani mulți, pe bani puțini, fă-ți treaba cât de bine poți!

4 iulie 2019

„În spatele unui om priceput se află întotdeauna alt om priceput”, spune un proverb chinezesc. Un foarte bun exemplu este întrupat de Adrian Tărăgan, patronul firmei Taragan Construcciones y Reformas, axată pe renovări de interioare de localuri comerciale, farmacii, restaurante, birouri, locuințe.  

La intrarea în sediu, unde se găsesc steagul României și cel al Spaniei, îți vine în minte un alt proverb, de data aceasta de la noi de-acasă: „Omul sfințește locul”.

„Sunt un patriot și mereu îmi place să vorbesc despre România. O port în inimă, de aceea avem steagul țării noastre la sediu, și acasă, pentru că iubesc România. Bineînțeles, trebuie să fie și steagul spaniol, pentru că este țara adoptivă, deoarece lucrăm aici, și, până la urmă, firma este spaniolă, înființată aici”, ne-a spus Adrian Tărăgan.

Continuă, emoționat: „România întotdeauna mi-a fost în suflet, deși, ca mulți alți compatrioți, am plecat în străinătate pentru un viitor mai bun, pentru că țara noastră, din motive bine cunoscute, nu s-a dezvoltat cum ar fi trebuit, pentru ca noi să lucrăm în România și nu în alte părți din lume”, a adăugat.

Zecile de dosare așezate ordonat pe rafturi vorbesc de succesul firmei. „Cred că este normal să fie așa. De regulă avem minimum cinci-șase lucrări simultan, dacă ar fi altfel, ar fi un dezastru… Ordinea și disciplina sunt primordiale, în orice tip de negoț”, a mărturisit Adrian Tărăgan.

Ține să spună cine i-a îndrumat bine primii pași în viață. „De mici mama ne-a pus să facem de toate, pe mine și pe frații mei. Ea a fost învățătorul, inginerul și arhitectul nostru. Era o femeie foarte pricepută, foarte vrednică, știa tot… La ea venea lumea din sat, să-i doftorească, de exemplu. Le făcea injecții, îi «călca» dacă aveau o scrântitură, pentru că se spunea că dacă are copii gemeni, are leac la scrântituri… Și oamenii se făceau bine! Mama a fost femeia cea mai puternică din câte am cunoscut, era foarte muncitoare, cunoștea totul… Când trebuia să facă construcții, făcea construcții; agricultură, agricultură; croitorie, doctorie, orice… Mama a fost mentorul nostru. Și mie, și fratelui meu geamăn, și el un priceput, amândurora ne plăcea să facem de toate. De aceea și eram într-o competiție continuă…”.

„Tata lucra la pădure, pleca de dimineață, foarte devreme, și venea seara târziu, aproape că nici nu ne vedea, doar la sfârșit de săptămână stăteam de vorbă mai pe îndelete”, adaugă.

Pe făgașul amintirilor, spune: „Am făcut zece clase în satul natal, Podolenii de Sus, comuna Cozmești, județul Iași, după care am urmat până la 12 clase la Liceul Tehnoton din Iași. După absolvire am plecat la București, la sora noastră cea mai mare, care a fost ca o a doua mamă pentru noi. Tot ea ne-a angajat la Casa Poporului. Aveam 18 ani, eram niște copii, dar eram ambițioși și foarte curajoși, și ne plăcea să ne implicăm în toate, iar pentru asta meșterul nostru de atunci, domnul George Nedelcu, ne punea la cele mai complicate lucrări de lăcătușărie mecanică, la înălțime, până și la montajul celui mai înalt stâlp de pe Casa Poporului, unde am și stat agățat în centura pentru montaj…”.  

„După căderea comunismului am plecat în armată, o altă istorie marcată în viața mea... La întoarcere m-am angajat la o fabrică de filatură, ca mecanic, tot în București. După scurt timp devenisem foarte bun în ceea ce făceam acolo. Îmi amintesc cu nostalgie câtă nădejde avea în mine maistrul-șef Ionel Șerban. Odată a pus pariu cu colegii din echipă pe o navetă de bere că eu singur rezolv o problemă de montaj, cu care se confruntau câțiva colegi și se chinuiseră toată dimineața. Și bineînțeles că am rezolvat-o imediat”, spune, zâmbind.

Om activ, după serviciu făcea diverse lucrări: „Zugrăveam o casă, puneam gresie, faianță, închideam balcoane… Făceam orice. Am ajuns să am atât de multe comenzi, că nu mai făceam față și a trebuit să las fabrica unde lucrasem vreo trei ani de zile”. „La început am lucrat pe cont propriu, apoi mi-am făcut firmă împreună cu fratele geamăn. La scurt timp, un client mulțumit de serviciile noastre, ne-a contractat să executăm lucrările la un bloc de patru etaje. Lucrurile mergeau bine, aveam foarte mult de lucru. Aveam clienți foarte buni, din zonele VIP ale Bucureștiului, să spunem așa”, rememorează.

Însă reversul medaliei arată și umbre... „Lucram foarte mult, deja eram obosit...”, mărturisește Adrian Tărăgan.   

„Având un prieten care lucra în Madrid și vorbind cu el, mi-a spus cum e situația în Spania și, cunoscându-ne pe mine și pe fratele meu, știind ce facem noi și ce lucrăm, a zis: «Dom'le, dacă veniți aici, în Spania, voi vă umpleți de bani…» Zic: Tu vorbești serios? Ne-am gândit și ne-am zis să încercăm. Fratele meu, nu mai știu de ce, a mai rămas. Eu am plecat cu gândul să rămân un an sau doi… Era în toamna anului 1998… Am plecat cu viză de Olanda, de acolo am luat avionul și am ajuns în Madrid. Prietenul meu, Adrian C., m-a primit foarte bine… El și soția sa m-au așteptat la aeroport, m-au găzduit…”, își amintește.

Drumul carierei sale aici a început „după vreo două săptămâni”. „Prin cunoștințele pe care le avea prietenul meu am început să lucrez. La început am muncit pe bani puțini, apoi am dat peste angajatori mai buni, după aceea, peste cineva care acum îmi este și cumătru, cu care am și lucrat vreo trei ani. Florin C. este un om extraordinar, care a știut să mă valoreze și să mă aprecieze la adevărata valoare… Mi-am făcut treaba cât am putut de bine, oriunde am fost. Indiferent c-a fost pe bani mulți, c-a fost pe bani puțini… Asta a fost ideologia mea, și asta m-a ajutat foarte mult, pentru că mi-au ieșit toate lucrurile bine”.

La trei ani de la venirea sa în Madrid, Adrian Tărăgan s-a hotărât să înceapă să lucreze pe cont propriu. „De la un client recomandat de un prieten, pentru care făcusem o lucrare în afara Madridului, de boca a boca și prin publicitatea pe care o făceam prin cutiile poștale mi-au venit diferiți clienți. Într-o zi am cunoscut un român care mi-a dat numărul de telefon al unui arhitect care, împreună cu asociații din firmă, căuta pe cineva care să le execute diverse lucrări, și așa au trecut de atunci mai bine de 17 ani de colaborare. Între timp venise și fratele meu geamăn… Lucrurile au mers frumos. La început am lucrat ca autónomo, și după un an am înființat firma Taragan Construcciones y Reformas S.L., pentru că începusem să angajez mult personal”, rezumă anii.

Majoritatea angajaților săi au o vechime în firmă de peste zece ani. „Echipa s-a format de-a lungul vremii din oameni extraordinari. Avem colegi de aproape 18 ani, de la începutul carierei mele în Spania, practic. Cred că asta spune totul, pentru că dacă cineva nu ar fi mulțumit, nu ar sta atâția ani să lucreze într-o firmă… Oamenii buni și serioși încerc să-i mențin și să fie mulțumiți”, ne-a spus Adrian Tărăgan.

„Vreau să fiu cât mai apropiat de angajați, să mă simtă ca pe un prieten, nu ca pe un șef care îi împinge de la spate. Vreau să îi înțeleg când au o problemă, și asta și fac. Dacă au o nemulțumire, să-mi vorbească, și îi înțeleg, de multe ori. Facem lucrurile să fie bine, și de o parte, și de alta”, a adăugat.

Care e rețeta succesului său? „Seriozitatea, perseverența și să vrei să faci lucrul bine. Eu le dau tuturor același sfat, chiar și copiilor mei: Indiferent unde vei lucra, ce vei lucra, că este pe bani mulți, că este pe bani puțini, fă-ți treaba cât de bine poți! Dă totul din tine, și îți va fi bine. Cam asta am făcut eu. C-am lucrat pe mult, c-am muncit pe puțin, întotdeauna am pus interesul maxim și, bineînțeles, rezultatele au venit…”

Ține să vorbească de sursa cea mai importantă a energiei sale: „Familia este foarte importantă, ca pentru oricine, cred… Pentru că dacă nu există armonie în familie, nu poate exista nici la locul de muncă… Dacă ai probleme în familie, apar influențe negative și la serviciu… Și colegilor le spun mereu: să fim ca o familie, pentru că într-o familie unită, toți membrii vâslesc în același sens. Liliana, soția mea, are un mare merit și ei i se datorează succesul meu. Pentru că m-a sprijinit întotdeauna și mi-a fost alături și la bine, și atunci când mi-a fost greu, încurajându-mă”.

Ține să spună că și credința i-a călăuzit mereu pașii. „Recent am fost pe Muntele Athos. Anul trecut am fost în Țara Sfântă, la Ierusalim. Când am fost pe Muntele Athos mi-am dat seama că noi, oamenii care trăim în această lume, avem totul și n-avem nimic dacă nu-L avem pe Dumnezeu. Și putem să nu avem nimic și să avem totul, dacă Îl avem pe Dumnezeu. Fără Dumnezeu nimic nu se poate face. Harul lui Dumnezeu coboară peste fiecare, doar să-L primim. Și-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat har ca să-nțeleg și să fac lucrurile pe care le fac”. 

Acum viața sa este aici. „Îmi mai spune câte cineva: «Dom 'le, și nu te-ai gândit să mergi în România?» Ba da, înainte mă gândeam, dar acum, fiind atât de înrădăcinat aici în Spania, este greu să mă mai gândesc la o întoarcere definitivă în România. Probabil că la pensie sau, cine știe… Mergem aproape în fiecare an: fie la o nuntă, la un botez, fie pentru rezolvarea unor probleme…  Ori pentru a ne vizita părinții pe care îi mai avem. Mergem o săptămână-două maximum, n-avem timp să stăm mai mult. Totuși, gândul la România ne ține mintea trează și o purtăm în inimă. Eu le spun copiilor să învețe să vorbească bine românește, că nu se știe cum vor veni vremurile, poate vine și la noi mai bine, și vom migra din Spania în România. Niciodată nu se știe…”

                                                                         Ana-Maria Cornilă 

 

                                                                                

 

 

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: