Noi in Spania
 
alexandriongroup

Sunt elemente care nu se pierd, reprezintă frumusețea eternă

zoom Sunt elemente care nu se pierd, reprezintă frumusețea eternă

19 decembrie 2019

„Mă fascinează oamenii, chipurile, privirile”. Iată o mărturisire a unui artist care creează în mai multe ramuri, care în ultimii ani ne-a bucurat atât cu expozițiile de pictură, cât și cu prezentările sale de modă, cu ținutele haute couture pe care le creează. Roxana Irimia ne-a deschis ușa casei sale și sufletul ei.

Iubește oamenii, se vede atât din grija cu care croiește fiecare articol de îmbrăcăminte ce îi iese din mâini, cât și din tablourile sale, majoritatea având ca muze femei românce în costum popular. „Distanța față de România m-a făcut să mă uit nostalgic la folclorul nostru. De când sunt în străinătate prețuiesc mai mult spiritul nostru de acasă. Îmi dau seama că sunt valori care se pierd, și trebuie păstrate”, ne-a spus.

„Bunica mea a fost croitoreasă, dar lucra mult și la război; când s-a stins, s-a trezit ceva în mine… Mi-am adus aminte de copilărie, de vacanțele petrecute la țară… Am început să caut costume populare pentru a le reproduce în tablourile mele. Am făcut o colecție din toate zonele folclorice ale țării noastre, am colaborat și cu o tânără care merge prin toată România ca să caute costume veritabile și se pozează cu ele. Mi-a oferit dreptul de a mă inspira din fotografiile ei...”, a adăugat artista. 

Când a văzut că mai multe renumite case de modă s-au inspirat din modelele românești, și-a dat seama că „trebuie să apreciem mai mult ce-i al nostru, să nu-i lăsăm pe alții să se inspire din modelele noastre, ca și cum ar fi ale lor…”

„Când am expus în Paris, o franțuzoaică care se plimba pe stradă mi-a văzut un tablou cu o româncuță din Ardeal și a intrat în galerie… Mi-a spus că a fost în România, m-a impresionat”, ne-a mărturisit Roxana Irimia, care a avut și are expoziții în colaborare cu Institutul Cultural Român din Madrid, cu Ambasada României în Spania, cu diferite asociații culturale, atât în Madrid, cât și în alte orașe din Spania, prin care ia și costumul popular românesc au devenit și mai cunoscute. 

Cum a început evoluția sa în comunitatea românească din Spania și nu numai? „Până acum trei ani și jumătate expusesem doar cu spanioli. Un proprietar al unei galerii colabora cu artista Elena Ninerică, care avea o galerie de artă în Madrid, m-a prezentat… Elena a fost un ajutor imens pentru mine”.

Fiind originare din aceeași zonă, Iași, s-au apropiat și mai mult și au înființat împreună și o asociație, Flori-de-colț.

„În 2017, la un eveniment intercultural, am făcut un colț al bunicii. Am confecționat o masă țărănească și o bancă; aveam de la bunica o față de masă, o plapumă; am rugat-o pe mama să coasă niște fețe de pernă ca acasă, am pus și țoale pe jos…”, își amintește vicepreședinta asociației Flori-de-colț. „Am făcut atunci o prezentare de costume populare vechi, dar și de ii combinate cu blugi, pentru a arăta că elemente din costumul bunicii le poți purta și azi, fiind chiar șic. Vechiul trebuie apreciat, promovat și adus în actualitate. Sunt elemente care nu se pierd, nici nu au de ce să se piardă, reprezintă frumusețea eternă”, a adăugat.

Mărturisesc că mi-a fost greu să aleg pe care dintre fațetele acestei talentate artiste să o prezint mai întâi… 

În sufrageria locuinței sale din municipiul madrilen Arganda del Rey sunt expuse tablouri ce au în centru atât femei din satul românesc, cât și pe Regina Maria, „o ambasadoare a costumului nostru popular și a iei românești”.

Într-o amplă parte a camerei, o rochie de mireasă în lucru… „Am strâns toate mesele din casă și le-am pus una lângă alta, pentru a putea extinde cei aproape 20 de metri de material”, ne-a explicat, zâmbind, Roxana. 

Acum cinci ani s-a înscris la Escuela de Diseño y Moda Isa. „Grado Superior include Patronaje, Patronaje Industrial/ y por ordenador, Costura, Diseño de Moda, Ilustración, Sastrería, tot; pe scurt: haina făcută de la desen, până la produsul finit. Acum sunt pe ultima sută de metri la Copii. Aș dori ca pe viitor să am cunoștințele din fiecare etapă, să îmi cunosc bine meseria. Și când va trebui să angajez pe cineva, să instruiesc, să știu că un anumit lucru, chiar și dificil, se poate face dacă ești bun”, ne-a spus tânăra artistă.

Urmează și studii de pictură, care au ajutat-o și ele să își definească mai bine stilul, să îndrăznească să se elibereze în culoare. Atât în tablouri, cât și pe eșarfele de mătase, pe care le pictează cu mâna liberă, fiecare eșarfă realizată de Roxana Irimia fiind unică.       

Fascinată de „provocările în domeniul esteticului”, a creat și  haine de spectacol, a colaborat în ultimii patru ani cu una dintre cele mai bune școli de make-up din Madrid, a făcut prezentări de modă, ba chiar a colaborat și la ilustrarea coperții unui manual de Pediatrie, scris de celebrul medic Guillermo Álvarez Calatayud.

Cum reușește să realizeze atât de multe lucruri? „Ciprian, soțul meu, mă sprijină. Este cel mai mare ajutor. Când am expoziții, el împachetează tablourile…”

Zâmbind, rememorează: „La puțin timp de când am venit în Madrid, în 2004, l-am reîntâlnit pe Ciprian, un vechi prieten din țară. Cu el am început să văd lumea… altfel, din toate punctele de vedere. Am început să mă maturizez, să cresc…”  

                                                                                                 Ana-Maria Cornilă 

 

 

                                                                                              

 

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: