Noi in Spania
 

Cum vă înscrieți ca lucrător pe cont propriu

zoom Cum vă înscrieți ca lucrător pe cont propriu

10 mai 2018

Formalitățile ce trebuie realizate pentru a vă înscrie ca lucrător pe cont propriu pot părea complicate, dar sunt mai simple și mai rapide decât cred mulți.

Lucrătorul este responsabil să își comunice înscrierea în sistemul de Securitate Socială (alta), ieșirea (baja) și oricare variere a datelor sale pe care le are administrația. Iată un ghid în acest sens:  

Sunt obligat să mă înscriu ca autónomo?    

Seguridad Social îl consideră drept lucrător pe cont propriu (autónomo) pe cel care realizează în mod curent, personal și direct o activitate economică în scop lucrativ, fără să aibă un contract de muncă, chiar dacă utilizează serviciul plătit al altor persoane, fie că este, fie că nu este titularul unei firme individuale sau familiale.

Mai multe informații cu privire la cine este considerat trabajador autónomo, pe http://www.seg-social.es.     

Formalități pentru înscriere, la Fisc

Dacă vă decideți să realizați o activitate considerată drept trabajo autónomo, trebuie să vă înscrieți în sistem. Iar primul pas este începerea formalităților la Hacienda.  

În acest sens, trebuie să prezentați declaración censal prin intermediul formularului 036 sau 037. Acesta din urmă este versiunea simplificată a modelului 036, pe care îl pot folosi aproape toți lucrătorii pe cont propriu. În această declarație se includ datele personale, activitatea pe care urmează să o desfășurați, unde se va derula activitatea și impozitele pe care va trebui să le plătiți. 

Este important să țineți cont de faptul că atunci când veți declara activitatea va trebui să selecționați una din lista epígrafes del Impuesto de Actividades Económicas (IAE), aici găsindu-se activitățile profesionale.  

De asemenea, dacă sunteți freelance și vă desfășurați activitatea în casă, va trebui să menționați metrii pătrați din locuință unde urmează să vă desfășurați activitatea. În acest mod se va putea deduce procentul din TVA (IVA) corespunzător cheltuielilor totale ale locuinței. Însă pentru ca facturile de utilități să fie deductibile, facturile și contractul de închiriere/cumpărare a locuinței trebuie să fie pe numele lucrătorului pe cont propriu.

Documentele se pot prezenta la orice sucursală a Fiscului sau prin sediul electronic al acestuia (dacă aveți certificat digital sau DNI electronic).    

Înscrierea la Seguridad Social     

După ce ați fost la Agencia Tributaria, trebuie să mergeți la Seguridad Social pentru a face formalitățile pentru înscrierea în Regimul Special al Lucrătorilor pe Cont Propriu (Régimen Especial de Trabajadores Autónomos – RETA). În acest sens este necesar să prezentați formularul TA.0521 la una dintre sucursalele pe care le are Tesorería General de la Seguridad Social (TGSS), alături de o fotocopie a DNI sau NIE și documentul ce dovedește înscrierea la Hacienda. Termenul este de 30 de zile de la comunicarea la Fisc a începerii activității.    

Prin intermediul formularului TA0521 vă notificați datele personale, activitatea, locul desfășurării activității, cotizația pe care trebuie să o plătiți în calitate de lucrător pe cont propriu și mutua cu care veți colabora în caz de baja laboral. Există și acoperiri opționale: veți putea cotiza pentru riscuri de accidente de muncă și boli profesionale „(por contingencias de accidentes de trabajo y enfermedades profesionales) și pentru șomaj.   

Cotizația plătită de un autónomo este un procent ce se calculează în funcție de baza de cotizare sau „salariul teoretic” pe care, în calitate de lucrător, estimați că îl veți avea. Baza minimă de cotizare pentru lucrătorii pe cont propriu este stabilită de la 1 ianuarie 2018 la 919,80 euro, iar cea maximă, la 3.751,20. 

Există o serie de bonificații. Cea mai cunoscută este tariful plan de 50 de euro pentru noii lucrători pe cont propriu. Însă există și deduceri pentru lucrătorii pe cont propriu cu dizabilități, tineri, cei din Ceuta și Melilla, care au peste 65 de ani sau cei care și-au întrerupt activitatea (cese de actividad) ca urmare a maternității sau paternității. Bonificațiile se solicită întotdeauna când se fac formalitățile pentru înscriere, nu după aceea.        

Înscrierea la Primărie

Dacă veți deschide un local în care vă veți desfășura activitatea economică, va trebui să obțineți autorizația de la Primărie (în general, la departamentul de Urbanism sau pentru Mediul Înconjurător). Tot la Primărie va trebui să mergeți și dacă aveți nevoie de licencia de obras pentru a putea realiza lucrări de adaptare sau îmbunătățire a localului, biroului sau halei.

Costul autorizației de deschidere se calculează pentru fiecare local, ținându-se cont de trei factori: zona comercială, mărimea localului și tipul de activitate.    

Există două tipuri de licență, în funcție de activitate: inocuas, cele care nu cauzează neplăceri, nu au impact asupra mediului înconjurător, nici nu implică vreun risc pentru bunuri sau persoane; calificadas, cele considerate deranjante, insalubre, nocive și/sau periculoase.

Sunt și activități pentru care nu este necesară solicitarea unei autorizații de deschidere. Este vorba de cele care se desfășoară la domiciliu, fără să se lucreze cu publicul și fără să existe posibilitatea de a se provoca vreun deranj vecinilor.          

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: