Noi in Spania
 

Femeile sunt plătite cu 23% mai puţin decât bărbaţii, iar pensia lor medie e cu 423 euro mai mică

zoom Femeile sunt plătite cu 23% mai puţin decât bărbaţii, iar pensia lor medie e cu 423 euro mai mică

13 iulie 2017

Salariul femeilor este cu 22,9% mai redus decât cel al bărbaţilor, iar pensia lor medie are cu 423 euro mai puţin pe lună în comparaţie cu cea a bărbaţilor, conform UGT, care a denunţat iar, pe 9 iulie, „alarmanta” diferenţă salarială şi de pensii ce există între cele două sexe.

Citând date din ultima Analiză de Structură Salarială (anul 2015), sindicatul semnalează că femeile au primit în anul menţionat cu aproape 6.000 de euro mai puţin în medie decât bărbaţii şi, deşi diferenţa s-a redus cu trei zecimi, de la 23,25% în 2015 la 22,9% în 2016, continuă să aibă procente „foarte ridicate”.

Având salariul mai mic decât bărbaţii, şi pensia primită de femei este mai redusă. Astfel, în timp ce pensia medie a femeilor a fost în luna mai a acestui an de 711,25 euro pe lună, cea a bărbaţilor a ajuns la 1.163,63 euro, cu o diferenţă de aproape 423 de euro.

În cazul pensiei pentru limită de vârstă (pensión de jubilación), diferenţa în valori absolute este de 453 de euro, cu 778,83 de euro pe lună în medie pentru femei şi 1.231,87 euro pentru bărbaţi.   

Sindicatul consideră că sunt soluţii pentru reducerea diferenţei între salariul şi pensia femeilor şi cele ale bărbaţilor  dacă există voinţă politică. În această direcţie, organizaţia condusă de Pepe Álvarez cere Guvernului să respecte cele prevăzute în reforma pensiilor în materie de egalitate de oportunităţi între bărbaţi şi femei şi să înceapă să studieze măsuri corectoare în stagiile de cotizare ale femeilor, în cotizarea pentru serviciul cu normă parţială şi să crească de la 52% la 60% baza regulatoare a pensiilor pentru văduvie. 

De asemenea, a solicitat Executivului o lege de egalitate salarială, cât şi să adopte cât mai repede prevederile din rezoluţia Parlamentului European de pe 23 iunie 2017 în care se cere corectarea diferenţei salariale şi de pensii între femei şi bărbaţi.           

 

 

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: