Noi in Spania
 

Menajerele se mobilizează pentru a cere mai multe drepturi la muncă

zoom Menajerele se mobilizează pentru a cere mai multe drepturi la muncă

5 iulie 2018

Circa 100 de menajere și femei care îngrijesc persoane în vârstă au participat, pe 27 iunie, la o manifestație în fața Congresului Deputaților. Au prezentat o inițiativă pentru proposición no de ley care cere derogarea unui amendament prezentat de PP în bugetul general al statului prin care se amână cu cinci ani – din 2019 în 2014 – echivalarea sistemului de cotizare al acestor lucrători – 96%, femei – cu regimul general al Securității Sociale.

Prin aprobarea acestui amendament, susțin organizatoarele, „se împiedică din nou avansarea drepturilor în câmpul muncii ale femeilor care contribuie decisiv la sustenabilitatea vieții”. Amendamentul 6777 a fost propus pentru a fi inclus în bugetul pentru 2018 de către PP, care a fost sprijinit de Ciudadanos, PNV, Coalición Canaria, Nueva Canarias, Foro Asturias și Unión del Pueblo Navarro. 

Protestului din Madrid, care a fost sprijinit de mișcări feministe și la care a participat și purtătorul de cuvânt al grupului Unidos Podemos, Irene Montero, i s-au unit altele în Pamplona, Valencia, Bilbao, Granada și Sevilla. „Fără noi nu se mișcă lumea”, au strigat, printre altele. 

Aceste lucrătoare protestează pentru lipsa drepturilor elementare din câmpul muncii, între care șomajul, protecția față de concediere, prevenirea riscurilor la locul de muncă, inspecția de muncă sau acoperirea unui acord colectiv.   

 

 

 

 

 

 

 

 

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: