Noi in Spania
 

Seat Ibiza, maşina cea mai furată

zoom Seat Ibiza, maşina cea mai furată

23 martie 2017

Maşina cea mai furată anul trecut a fost Seat Ibiza, urmând Ford Fiesta şi Volkswagen Golf, conform datelor companiei de securitate Techco Security cu privire la furturile de maşini care au avut loc în Spania în 2016. Iar Madridul este oraşul unde s-au înregistrat cele mai multe dispariţii de maşini (52% din total). 

Conform raportului, 90% dintre furturi se produc în parcările centrelor comerciale şi pe stradă, în timp ce 7% sunt în benzinării.   

Cifrele se referă la toate delictele cunoscute şi înregistrate de Centrul de Operațiuni la Distanţă din cadrul companiei, care nu a făcut public numărul. 

Datele în discuţie arată că maşinile de gamă medie au fost cele mai furate în Spania anul trecut. Pe modele, Seat Ibiza (39%), Ford Fiesta (13%) şi Golf de Volkswagen „au fost ţinta preferată a hoţilor”. În ceea ce priveşte maşinile scumpe, alesele au fost Audio Q7 şi Porsche Cayenne.  

Pentru Rafael Ruiz, coordonatorul general al Centrul de Operațiuni la Distanţă din Techco Security, aceste date sunt în relație cu „o mai mare cerere de acest tip de automobile; pentru că sunt mai uşor de sustras şi au mai puţine sisteme de securitate; iar piesele lor sunt dintre cele mai solicitate pe piaţa neagră de mâna a doua”.

Acelaşi specialist în securitate a declarat că timpul mediu de recuperare a maşinilor denunţate de clienţii companiei a fost de 5 ore şi 28 de minute, datorită eficacităţii dispozitivelor GPS pe care le au unele maşini.

Digitalizarea câştigă teren şi în furturi 

Totuşi, Techco Security alertează asupra creşterii de inhibări ale semnalului GPS/GSM la unele dispozitive ce nu au căi alternative de transmitere, ce au afectat una din patru maşini.   

Pe provincii, în Madrid (52%), Málaga (10%) şi Badajoz (6%) au avut loc cele mai multe furturi anul trecut. Noiembrie şi martie sunt lunile în care au fost cele mai multe delicte de acest tip, conform datelor Centrul de Operațiuni la Distanţă din Techco Security.   

3% dintre furturi au avut loc cu violenţă, însă digitalizarea se impune tot mai mult.

Între tehnicile cele mai folosite de hoţi pentru deschiderea maşinilor se remarcă folosirea unui capturator sau a unui scanner de radiofrecvenţă. Este o tehnologie cu care hoţii detectează maşina care îi interesează şi aşteaptă ca şoferul să apese telecomanda pentru a o închide; atunci acţionează scanerul şi reuşesc să capteze codul de deblocare. În cazul celor mai puţin sofisticate, pur şi simplu scot yala.  

În ceea ce priveşte pornirea motorului, nu se mai unesc firele. Delincvenţii folosesc ori un aparat pe care îl conectează la priza OBD (On Board Diagnostics) autovehiculului şi, prin intermediul unui software, programează o nouă cheie fără codificare; ori schimbă centrala ce gestionează motorul maşinii cu una modificată, ce are anulat sistemul de imobilizare electronică. 

Automobilele furate sunt vândute în alte ţări (mai ales din Europa de Est şi nordul Africii), sunt folosite în jafuri sau demontate pentru piese.       

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: