Noi in Spania
 
alexandriongroup

Pleacă tot mai mulți români. Dar încă suntem cei mai numeroși străini

zoom Pleacă tot mai mulți români. Dar încă suntem cei mai numeroși străini

20 decembrie 2017

Volumul străinilor care au plecat din Spania în prima jumătate a anului 2017 a crescut față de semestrul anterior în rândul majorității naționalităților. Cei care au plecat în numărul cel mai mare sunt: românii (22.766 plecări), britanicii (13.442) și marocanii (11.084). Acestea sunt și naționalitățile majoritare în rândul populației străine rezidente în Spania, conform datelor provizorii cu privire la populația Spaniei la data de 1 iulie 2017 și statistica de migrații în primul semestru din acest an, prezentate de Institutul Național de Statistică pe 14 decembrie.   

A crescut numărul  românilor care au plecat din Spania în primul semestru din 2017 față de trimestrul II din 2016: în primele șase luni ale acestui an au plecat 22.766 compatrioți; în perioada iulie-decembrie 2016 plecaseră 22.546.

Principalele țări de origine ale străinilor care au venit în Spania sunt: Maroc (17.634 sosiri), Columbia (15.395) și România (15.300).   

La 1 ianuarie 2017 erau înregistrați în Spania de către Institutul Național de Statistică 683.796 români. La 1 iulie 2017 erau 679.682 români (cifră provizorie). În ceea ce privește alte naționalități străine majoritare, la data menționată erau 669.629 marocani; 289.572 britanici; 211.165 italieni; 179.448 chinezi; 146.730 columbieni; 140.455 ecuadorieni; 140.234 germani; 126.324 bulgari; 104.176 francezi etc. (cifre provizorii). 

Pe naționalități, se remarcă urcarea în termeni absoluți a celor originari din Venezuela (+ 10.478 persoane), din Columbia (+ 8.370) și din Italia (+ 7.336). Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în rândul ecuadorienilor (– 4.746), românilor (– 4.114) și britanicilor (– 3.947).

În termeni relativi și în rândul principalelor naționalități, creșterile cele mai mari au fost între rezidenții originari din Venezuela (16,6%), Columbia (6,0%) și Italia (3,6%). Reducerile cele mai ridicate s-au înregistrat în rândul celor din Ecuador (–3,3%),

Bolivia (–3,2%) și Marea Britanie (–1,3%).    

Populația rezidentă în Spania a fost de 46.549.045 de locuitori la 1 iulie 2017, cu 21.021 mai mulți decât la începutul anului. Astfel, se consolidează creșterea numărului populației ce a început în al doilea semestru din 2016.

Mărirea numărului populației din semestru a fost rezultatul unui sold vegetativ negativ de 31.905 persoane (186.783 nașteri, față de 218.688 decese), ce s-a văzut compensat de un sold migrator pozitiv de 52.926 persoane (au fost 237.115 imigrații provenite din străinătate și 184.189 emigrații con destinația în străinătate).   

Datele definitive din 2016 reflectă faptul că populația rezidentă în Spania a crescut cu 87.925 de persoane. Trebuie menționat că practic toată această creștere s-a produs în rândul populației spaniole, care a înregistrat un spor de 85.821 persoane, datorită procesului de dobândire a naționalității spaniole, de care au beneficiat 150.944 de persoane anul acesta. Dacă ne referim doar la spaniolii născuți în Spania, populația s-a redus cu 55.380 de persoane în prima jumătate a lui 2017.        

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: