Noi in Spania
 
alexandriongroup

Noua sentință așteptată de peste un milion de persoane cu ipoteci

zoom Noua sentință așteptată de peste un milion de persoane cu ipoteci

24 ianuarie 2019

Cei cu ipoteci și băncile se văd din nou față în față la tribunal. După clauzele suelo și impozitul de actos jurídicos documentados, a venit fiascoul ipotecilor cu IRPH (Índice de Referencia de Préstamos Hipotecarios). Problema este deja pe masa Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care anul acesta va hotărî dacă acestui indice nu i se aplică nici un fel de control al transparenței, după cum a decis Tribunalul Suprem, într-o sentință din 2017.             

Peste 1,3 milioane de persoane au avut încredere orbește în ce le-a vândut banca sau casa de economii, consideră platforma IRPH Stop Gipuzkoa, prima organizație care a început lupta în justiție, acum mai bine de cinci ani, la judecătoria din San Sebastián, solicitând dispariția acestui indice și înapoierea sumelor plătite, cu caracter retroactiv. 

IRPH a fost până acum puțin timp al doilea indice de referință cel mai folosit la ipotecile din Spania, mai ales la cele semnate în 2006 și 2007. Multe organisme financiare l-au oferit drept o alternativă mai stabilă decât indicele euribor, între acestea, Caixabank, Kutxabank, Sabadell, Santander, BBVA și Bankia.     

Băncile au mult mai mult de pierdut decât în cazul clauzelor suelo. Goldman Sachs vorbește de un impact între 7 și 44 miliarde de euro pentru instituțiile financiare în cazul în care sentința justiției europene nu le va fi favorabilă, recunoscând retroactivitatea. Surse din JP Morgan au declarat că este unul dintre cele mai mari riscuri ale sectorului financiar spaniol în 2019.    

De aceea, unele instituții acționează deja. „Oferă celor afectați un acord pentru a schimba ipoteca la o dobândă fixă”, a informat Alberto Cañizares, de la biroul de avocatură Cañizares Abogados, care are peste 300 de astfel de cazuri. Însă li se cere să semneze o clauză prin care, ulterior, să nu deschidă nici un proces. De aceea „recomandăm să nu se semneze nimic și să se ceară suspendarea procedurilor începute până la aflarea sentinței CJUE”, recomandă Francisco García, directorul serviciilor  juridice din Arriaga Asociados, care din 2012 are cazuri cu IRPH și peste 10.000 de clienți afectați. Semnarea acestor contracte a fost o decizie proastă pentru peste un milion de persoane care acum plătesc în fiecare lună între 200 și 400 de euro în plus față de euribor, deoarece valoarea acestui indice s-a menținut întotdeauna mai ridicată (fără să se țină cont de diferenciales). În noiembrie anul trecut IRPH Entidades a fost de 2,009% față de euribor (-0147%). De exemplu, „pentru o ipotecă contractată în 2006, de 180.000 de euro, pe 20 de ani, costul suplimentar al unei variabile a IRPH plus 0,25% față de euribor plus 0,25% este de peste 20.000 de euro”, calculează Yaiza Muñiz, avocată în Voyadefenderte.com, citată de El País.

Un indice oficial    

Indicele rezultă din datele pe care organismele financiare le trimit Băncii Naționale a Spaniei față de prețul mediu al împrumuturilor ipotecare acordate în țară, care, în plus, includ comisioanele și cheltuielile pentru calculare. Băncile spun că este vorba de un indice oficial și care „funcționează de aproape 25 de ani (circulara 5/94). În prezent, IRPH este sub dobânda noilor împrumuturi ipotecare. În Europa există referințe de dobânzi calculate similar, cu dublul obiectiv de a întări transparența și stabilitatea dobânzilor”, spune José Luis Martínez, purtător de cuvânt al Asociației Spaniole a Băncilor. Se referă la faptul că diferenciales pe care le au ipotecile cu euribor semnate în prezent sunt de 1%-1,5%, fapt ce le scumpește.  

Totuși, indicele este acuzat că ar fi „manipulabil, deoarece o bancă își putea urca dobânzile prin comisioane, iar cum afectează TAE (Tasa Anual Equivalente), într-un final IRPH urca”, a atras atenția Almudena Velázquez, responsabil juridic al departamentului Bănci la Reclamador.es. 

„Clienții nu au fost informați ce reprezintă acest indice, nici nu s-au făcut simulări”, a declarat Alberto Cañizares, pentru El País. Nici măcar nu figurează cu numele IRPH în contracte (apare drept dobândă medie a împrumuturilor ipotecare pe mai mult de trei ani pentru achiziționarea unei locuințe libre, acordate de toate organismele bancare). Până ce criza l-a scos la lumină. Cu un euribor în coborâre, au scăzut ratele lunare pentru ipotecă ale multora. Doar ale celor cărora li se aplica IRPH nu.

Instituțiile bancare au aplicat IRPH tuturor tipurilor de locuințe, inclusiv celor protejate și locuințelor secundare cumpărate în străinătate. „Pe Costa Blanca avem 50 de cazuri și 20 de procese pe rol”, indică Ignacio Pellicer, codirector al biroului de avocatură Pellicer & Heredia. Spune că sunt familii care au plătit până la 40.000 de euro în plus.   

În ultimii patru ani unii dintre cei afectați au apelat la justiție, iar în unele cazuri au avut câștig de cauză și chiar și-au recuperat banii. Mireia Andreu, de 42 de ani, nu a avut  același noroc. A semnat cu "la Caixa" (acum Caixabank) o ipotecă cu IRPH în septembrie 2000. Avea 24 de ani. În 2015 și-a dat seama că rata lunară nu îi scădea deloc. „Am ajuns să plătesc 1.050 de euro pe lună”. În 2016 am descoperit că aveam IRPH, care la acel moment nici nu știam ce era”. Deși banca a substituit indicele cu Mibor, Mireia voia să recupereze ce plătise în plus, dar a pierdut procesul. „Am făcut recurs și trebuie să plătim 8.000 de euro cheltuieli de judecată”. Acum așteaptă ajutor de la Europa.           

Sentință polemică

La jumătatea anului se va ști dacă Justiția europeană o contrazice pe cea spaniolă. CJUE va trebui să răspundă la trei chestiuni ridicate de Tribunalul de Primă Instanță nr. 28 din Barcelona. Pe de o parte, se pune sub semnul întrebării dacă indicele IRPH este scutit de orice tip de control de transparență, după ce Tribunalul Suprem spaniol așa a afirmat, în sentința dată pe 14 decembrie 2017. „Supremul voia să încheie tema IRPH, cu o sentință ce a dat o gură de oxigen băncii. Totuși, sentința se baza și pe un vot particular subscris de doi magistrați, prin care se afirma că aceasta contrazicea jurisprudența CJUE, a declarat Jon Etxaniz, de la platforma IRPH Stop Gipuzkoa, pentru El País.  

A doua întrebare este: Cum vor fi aceste ipoteci în cazul declarării nulității IRPH: cu dobândă zero ori va fi înlocuit de alt indice, precum euribor, a spus avocatul Francisco García.

De asemenea, trebuie să se răspundă la întrebarea dacă înapoierea banilor și a dobânzilor se aplică retroactiv. 

Persoanele afectate au de partea lor Comisia Europeană, care a prezentat un raport care este la polul opus față de Tribunalul Suprem din Spania (spune că trebuie admis doar dacă s-a comercializat 100% transparent) și care s-a prezentat drept causa.

Cei afectați de IRPH și avocații speră ca Justiția Europeană să țină cont de recomandările din raportul Comisiei, de foarte puține ori depărtându-se de acestea.

„În cazul în care CJUE le va da dreptate, fiecare afectat va trebui să se adreseze tribunalelor și să deschidă un proces obișnuit, urmând să aștepte sentința favorabilă, în primă instanță”, semnalează Urtzi González, avocat în biroul de avocatură Sanahuja Miranda.          

 

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: