Noi in Spania
 
alexandriongroup

Raţ s-ar putea retrage după ce termină contractul cu Rayo Vallecano

zoom Raţ s-ar putea retrage după ce termină contractul cu Rayo Vallecano

10 noiembrie 2016

Răzvan Raţ nu a fost convocat la cele mai recente acţiuni ale echipei naţionale. Fundaşul român, fost căpitan al naţionalei, pare a fi victima filosofiei lui Daum care încearcă să întinerească lotul României. Raţ spune că nu a primit nici o explicaţie în legătură cu neconvocarea, dar nu renunţă la ideea de a reveni sub „tricolor”.

Ajuns la 35 de ani, Raţ este hotărât să ducă la bun sfârşit contractul pe care îl are cu Rayo Vallecano şi abia apoi se va gândi la retragerea din activitatea fotbalistică.

„De ce mă întrebaţi pe mine? N-am primit nici o explicaţie. Sincer, am sperat tot timpul la o convocare, aşteptările au fost mai mari de fiecare dată. La primul meci să zicem că s-a greşit, la a doua acţiune am fost accidentat, n-a fost să fie nici de data asta. Greu de spus dacă renunţ, nu am renunţat niciodată să sper la o convocare. Eu mai am contract trei ani cu Rayo, teoretic voi juca până la finalul contractului. Dar e evident că am din ce în ce mai puţine şanse de a ajunge la echipa naţională. Băieţii sunt mulţumiţi, atmosfera e foarte bună la lot.

Teoretic, orice se poate întâmpla. Practic, ne va fi foarte greu. Lewandowski nu joacă singur chiar dacă este cel mai periculos jucător al lor. Dar fără să i se aducă mingi de către ceilalţi, îi va fi foarte greu. Îmi doresc din toată inima să ne calificăm, am fost mereu şi jucător şi suporter al echipei naţionale. Acum am rămas doar suporter. Ca orice suporter îmi doresc să facem meciuri bune şi să ne calificăm”, a declarat Raţ la ProSport LIVE.

Întrebat dacă se gândeşte la candideze la alegerile pentru şefia FRF de peste doi ani, Raţ a răspuns amuzat că nu va intra în cursa din 2018, dar ar putea candida la alegerile din 2022.

„Cred că sar alegerile de peste doi ani. S-ar putea să candidez la următoarele. Lucrurile nu evoluează aşa cum ne dorim, dar nu va muri fotbalul din România. Sunt din ce în ce mai puţini bani în fotbal şi este foarte greu să faci faţă, în special în Europa”, a declarat Raţ la ProSport LIVE.

 

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: