Noi in Spania
 
alexandriongroup

Posibil meci amical România-Real Madrid

Posibil meci amical România-Real Madrid

12 martie 2015

Omul de afaceri Adrian Thiess a declarat, pe 4 martie, agenţiei Mediafax, că s-a întâlnit cu preşedintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, acesta dându-şi acordul de principiu pentru un meci amical România-Real Madrid, care ar urma să se dispute pe Arena Naţională în acest an.

„Am avut azi o întâlnire. Abordarea FRF-ului faţă de propunerea pe care o are din partea noastră e o surpriză foarte plăcută. Acum suntem în faza în care găsim variantele potrivite ca un eveniment de această anvergură să aibă loc. Eu văd o deschidere foarte, foarte pozitivă din partea FRF-ului şi sunt plăcut impresionat. Oamenii sunt deschişi, sunt pregătiţi”, a spus Thiess, care a mai organizat în România amicalul dintre Dinamo şi FC Barcelona, în vara anului 2012.

Potrivit lui Thiess, partida ar urma să se dispute în luna august, însă în cazul în care nu se va ajunge la un acord cu reprezentanţii FC Steaua – club care are cei mai mulţi jucători selecţionaţi la naţională – din cauza programului încărcat din acea perioadă, atunci amicalul ar putea avea loc în luna noiembrie.

„Nici nu se pune problema să nu vină cu prima echipă (n.r. - Real Madrid). Sper ca pentru echipa naţională să găsim o soluţie. Din discuţiile cu oficialii FRF, cu siguranţă vom găsi o soluţie viabilă pentru ca evenimentul să aibă loc. Dacă nu putem ajunge la o înţelegere, atunci vom găsi o soluţie mai târziu, spre luna noiembrie”, a completat Thiess. 

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: