Noi in Spania
 
alexandriongroup

Ocna Mureș va reveni în rândul stațiunilor balneare

zoom Ocna Mureș va reveni în rândul stațiunilor balneare

6 septembrie 2018

Ocna Mureș, oraș care a fost zeci de ani pe harta turistică a României prin Băile Sărate, revine în rândul stațiunilor balneare. Aici vor fi investiți aproape șase milioane de euro în amenajarea unei baze de tratament și agrement, cu centre de sănătate, recuperare și bazine cu apă dulce și sărată.

Primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vinţeler, a declarat, corespondentului Mediafax, că lucrările la Băile Sărate vor începe curând.

„Avem o sare foarte benefică pentru tratamentele neurologice și reumatice periferice. Vom folosi saramura din zona Ocna Mureș pentru Băile Sărate. Vor fi două bazine cu apă dulce, unul cu apă sărată, destul de mare, va fi saună umedă, saună uscată și șase cabinete de tratament cu mai multe proceduri. Băile sunt gândite pentru 700 de oameni pe zi pe timp de vară și 400 de oameni pe timp de iarnă. Este un parteneriat pe zece ani cu Consiliul Județean atât la construcția băilor, cât și la gestionarea de după. Se merge până la faza de declarare a stațiunii balneare și promovarea pe viitor a acesteia. Saramura de la Ocna Mureș are cea mai mare puritate de sare, de 98%”, a spus Silviu Vinţeler.

Primăria Ocna Mureș a semnat, recent, contractul în valoare de 5,9 milioane de euro pentru revitalizarea „Băilor Sărate”, banii fiind alocați de administrația locală și Consiliul Județean Alba. Investiția presupune construirea unui complex turistic cu spații cu destinații multiple, printre care bază de agrement, sală de fitness, restaurant, săli de tratament terapeutice, recuperare medicală, înfrumusețare și sănătate, magazin de echipamente și produse balneare și cosmetice, piscină, locuri de joacă pentru copii.

De asemenea, obiectivul va avea o bază proprie de cură balneară, cu piscină de tratament, săli de consultații medicale și masaj, dar și spații pentru practicarea de activități sportive cu piscine exterioare, saune și săli de gimnastică.

Baza de tratament și agrement ar urma să fie finalizată la începutul anului 2021. Va deservi atât locuitorii orașului Ocna Mureș, cât și potențialii turiști.

Băile Ocna Mureș au fost zeci de ani principala atracție a orașului, dar și un loc de tratament pentru cei care sufereau de afecțiuni reumatice și ginecologice. Datele statistice arată că în anii 1980, ajungeau aici, în fiecare an, între 7.500-8.000 de oameni din întreaga țară. Pe harta turistică a țării era cotată pe locul doi, după Slănic-Moldova.

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: