Noi in Spania
 
alexandriongroup

Încă o emisiune de titluri de stat pentru populaţie

zoom Încă o emisiune de titluri de stat pentru populaţie

9 mai 2019

Ministerul Finanţelor a lansat pe 2 mai o nouă emisiune de titluri de stat destinată populaţiei în cadrul Programului Tezaur, cu scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate până pe 31 mai 2019 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului şi până pe 30 mai 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română din mediul urban, iar până pe 29 mai 2019, din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturităţile vor fi stabilite în funcţie interesul manifestat de investitori.

În primele patru luni ale anului 2019 peste 26.000 de români au investit în titluri de stat mai mult de 1,4 miliarde de lei. Cele mai multe subscrieri au fost făcute în Bucureşti, Prahova, Cluj şi Argeş.

 

 

 

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: