Noi in Spania
 

Ministerul Finanţelor continuă emisiunile de titluri de stat pentru populaţie şi în septembrie

zoom Ministerul Finanţelor continuă emisiunile de titluri de stat pentru populaţie şi în septembrie

19 septembrie 2019

Românii pot subscrie pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei în cadrul Programului Tezaur, cu scadenţe la 1, 2, şi 3 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, respectiv 4,5%. Veniturile sunt neimpozabile, a anunţat Ministerul Finanţelor într-un comunicat.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 16-30 septembrie 2019 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului şi în perioada 16-27 septembrie 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban, iar în perioada 16-26 septembrie 2019, din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturităţile vor fi stabilite în funcţie interesul manifestat de investitori.

„Vreau să oferim fiecărui român şansa să participe în mod direct la economia românească şi la creşterea acesteia, cu riscuri minime, dar beneficii maxime. Emisiunea de titluri de stat pentru populaţie este modalitatea Ministerului Finanţelor Publice de a invita românii să fie activi în susţinerea economiei româneşti şi să beneficieze, în mod direct de dividende, în urma progreselor pe care ţara noastră le face. Am promis fiecărui român un instrument avantajos la pachet cu posibilitatea de a investi în România. Le mulţumesc pentru încredere şi le garantez că au făcut alegerea cea mai bună”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

 

Acțiune:  facebook twitter google+
Comentariu

Comentarii: