De multe săptămâni – deja peste 150 – suntem împreună, noi, echipa NOI ÎN SPANIA, şi voi, cititorii, pentru a ne împărtăşi experienţele, bucuriile şi problemele în Spania, o ţară unde deja suntem peste 730.000 de persoane. În primul număr al săptămânalului nostru, din noiembrie 2005, am publicat o scrisoare cititorilor, care este valabilă şi astăzi şi va fi mereu pentru că vă iubim.
Iat-o:
Stimaţi români,
A venit timpul ca noi, cei care trăim în Spania, să avem un SĂPTĂMÂNAL serios.
Ce credeţi că este important pentru noi? Actele, munca, locuinţa… Integrarea este un cuvânt care în ultimul timp este la modă, dar parcă deseori se utilizează cu o conotaţie incorectă. Reflectând puţin, ne vom da seama că o persoană s-a integrat dacă a reuşit să-şi satisfacă nevoile fundamentale, dispune de actele necesare, are un loc de muncă, locuieşte în condiţii bune şi cunoaşte care îi sunt drepturile şi obligaţiile trăind în Spania - reşedinţa sa, temporară sau stabilă. Persoana integrată este acea persoană care respectă tradiţia şi cultura celor din jurul său fără să-şi piardă propria identitate, desigur. Românul, de exemplu, poate fi un fel de „ambasador” al valorilor patriei sale în străinătate.
Săptămânalul Noi în Spania va avea o orientare pur practică: să-i informeze pe cititori despre tot ce ar putea să le fie de folos spre a le face viaţa mai uşoară.
Informaţii utile: sfaturi privind Legea străinilor care ar putea să vă ajute să vă legalizaţi şederea dvs. sau a familiei dvs. pe teritoriul Spaniei, să vă transformaţi autorizaţia de muncă astfel încât din muncitor să deveniţi întreprinzător etc.
Munca: Nu uitaţi că în afară de obligaţii aveţi şi drepturi care trebuie respectate de patroni! Sperăm că sfaturile şi sugestiile noastre vă vor ajuta să vă găsiţi locul de muncă pe care îl preferaţi sau la care visaţi de mult timp.
Locuinţa: Într-o rubrică specială vor fi prezentate tendinţele pieţei imobiliare, credite convenabile pentru achiziţionarea de locuinţe, destinate străinilor, pe care le oferă diverse bănci spaniole etc.
Educaţie: Fără nici o îndoială, cu cât studiile dvs. sunt mai multe, cu atât şi şansa dvs. de realizare va fi mai mare. Cunoaşteţi oare faptul, curios, că persoanele peste vârsta de 25 de ani pot să se înscrie mai uşor la o unitate de învăţământ superior? Sau faptul că în Spania există mii de cursuri gratuite, prin care aţi putea să vă ridicaţi gradul de calificare?
Afaceri: Mulţi dintre noi am avut firme în România. De ce să nu avem şi aici? Întotdeauna se poate găsi o modalitate dacă nu vă lipseşte dorinţa şi dacă insistaţi.
Probabil că rubrica cea mai interesantă pentru toţi va fi Români în Spania unde, în fiecare lună, vă vom prezenta istorii din viaţa oamenilor care doresc să ne împărtăşească din experienţa lor. Unii sunt mulţumiţi de viaţa lor de aici, se simt ca acasă şi doresc ca această ţară să fie domiciliul lor stabil. Alţii nu şi-au găsit încă locul potrivit şi duc dorul României, le lipsesc familia, prietenii şi abia aşteaptă momentul în care se vor reîntoarce în ţară. Ce să-i faci, oameni diferiţi…
Acest săptămânal va reflecta viaţa românilor în Spania aşa cum arată ea în realitate. Vom veni în vizită la mulţi dintre voi, indiferent de locul unde vă aflaţi. Întotdeauna vom fi aproape de voi! Bine aţi venit, stimaţi cititori!
Căutaţi săptămânalul în fiecare joi şi 24 de ore din 24 pe web!
Ne puteţi trimite un e-mail cu orice întrebare, opinie şi sugestie pe adresa: noiinspania@yahoo.es.
Pentru mai multe informaţii despre NOI ÎN SPANIA, faceţi click aici.